Marcel Lică, mulțumit de rezultat

537
2
Președintele executiv al FC Farul, Marcel Lică, a declarat, pentru "Cuget Liber", că este mulțumit de remiza (0-0) înregistrată în partida pe care echipa sa a susținut-o, vineri seară, în compania Viitorului.

"În condițiile în care adversara noastră este o echipă puternică, bine așezată în teren, nu pot decât să mă declar mulțumit cu acest rezultat de egalitate. Viitorul ne-a creat probleme, însă mi-a plăcut atitudinea jucătorilor noștri, au avut voință, și-au dorit mult victoria. Poate că, dacă aveam puțină șansă și Pătulea marca, acum (n.r. - vineri) ne bucuram pentru victorie. Altfel, ne așteaptă meciuri dificile în continuare, pe care trebuie să le tratăm cu aceeași seriozitate, dacă vrem să ne atingem obiectivul", a spus Marcel Lică.

Marian NEDELEA

Comentează știrea

marulis
29 august 2011
farul

si care este obiectivul? vad ca v-ati instalat confortabil pe locul 13...se poate si mai rau!

marian nedelea
29 august 2011
din păcate

Așa este. Din păcate.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3029 secunde