Ieri, la Ploiești, Astra - FC Farul 2-1, în "16"-imile Cupei României

"Marinarii", răpuși în prelungiri

1416
Prim divizionara Astra a avut nevoie de 120 de minute pentru a trece de Farul, în meciul de pe terenul prahovenilor. Gazdele au deschis scorul pe finalul partidei,
dar "marinarii" au egalat la scurt timp, împingând meciul în prelungiri. Golul victoriei Astrei a venit în minutul 100.

După cum se anticipa, ambii antrenori au operat schimbări în formulele de start, la Farul apărând cinci nume noi față de meciul cu Sportul Studențesc (Sardescu, Pașcovici, Păcuraru, Mansur și Rusmir). Deși nu era obligat să joace tot meciul cu un junior, tehnicianul Farului, Marius Șumudică, a trimis chiar doi de la început, Matei și Mansur, nigerianul fiind schimbat însă la pauză, iar Matei 20 de minute mai târziu.
În prima repriză, Astra a avut o mare ocazie de a deschide scorul, când Djokic a rămas singur cu Sardescu (în urma unei greșeli a lui Papp), dar portarul Farului a intervenit bine la șutul de la 13 m al sârbului. Repriza s-a încheiat cu ocazia lui Chico ("cap" pe lângă).
După pauză, în ambele distribuții au intrat câte trei titulari, dar scorul tot nu se modifica. Se părea că se va intra cu 0-0 în prelungiri și, într-adevăr, meciul a curs în timpul suplimentar, dar nu cu scor alb, ci cu 1-1, rezultat stabilit în ultimele zece minute.
Astra a deschis scorul în minutul 82, prin Miranda, care a înscris cu capul din apropiere, după un corner bătut de Vasile Gheorghe și o recentrare a lui Păun. Avantajul Astrei nu a durat decât trei minute, pentru că Farul a egalat, tot în urma unei faze fixe (corner executat de Cristocea), la care Diogo, tot mai periculos în astfel de situații, a marcat cu o lovitură de cap din 8 m.
În prelungiri, ploieștenii au reușit să puncteze pentru 2-1 în minutul 100. După un corner al Farului, Ben Teekloh greșește, contraatac Astra, Paulinho centrează din bandă, iar Păun înscrie din fața porții. Scorul avea să con-sfințească victoria gazdelor, deși ambele formații au mai ratat până la final câte două ocazii im-portante, în ordine: Rusmir, Păun, Miranda și Chico (bară).
"Am jucat de la egal la egal cu o echipă din prima divizie, ceea ce mă bucură, cu atât mai mult cu cât puteam chiar și câștiga. Jocul nostru e în creștere și sperăm să ne aducă victoriile așteptate în campionat", a declarat la final Marius Șumudică.
***
Astra (antrenor, Nicolo Napoli): B. Miron - Mihalache, Valdez, Oprsal, V. Sandu - Paulinho, Hatchi (min. 77, V. Gheorghe), Seto Takayuki, Vădrariu (min. 46, L. Ganea) - Djokic (min. 62, Miranda), Păun.

FC Farul (antrenor, Marius Șumudică): Sardescu - Mățel, Diogo, Papp, Pașcovici - C. Matei (min. 65, M. Ene), B. Teekloh, Păcuraru (min. 66, Cristocea), Mansur (min. 46, Gaston) - Rusmir, Chico.

Cartonașe galbene: Păun (min. 20), Hatchi (min. 70), V. Gheorghe (min. 104) / Rusmir (min. 53), Chico (min. 90+4), M. Ene (min. 100), Gaston (min. 100).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Septembrie 2009
Stire din Sport : "Marinarii" nu au nimic de pierdut
Marţi, 22 Septembrie 2009
Stire din Sport : Farul joacă la 7 din 9
Luni, 21 Septembrie 2009
Stire din Sport : Allah îl iubește pe Mansur
Pagina a fost generata in 0.4521 secunde