Ieri, la Constanța, FC Farul - FC Botoșani 1-3 (0-0)

"Marinarii" sunt în degringoladă

3139
Farul și-a continuat seria evoluțiilor catastrofale, făcându-se de râs pe teren propriu și cu o echipă care se luptă la retrogradare.

"Marinarii" sunt în picaj, iar după noua umilință de ieri, întrebările, pe care și le-a pus inclusiv directorul tehnic al Farului, Dennis Șerban, se ridică de la sine: jucătorii n-au vrut ori atât pot?
Ce se întâmplă la Farul e de necrezut. Sate, comune și orășele bat la "marinari" ca la fasole. Chiajna le-a ars, tur-retur, opt boabe, Botoșani șapte, Brănești cinci, Stejaru patru, Rm. Sărat și Snagov țin și ele aproape, iar campionatul încă nu s-a încheiat! Unde se va opri căderea pe tobogan și unde se va ajunge?
Meciul de ieri? Nimic nou. Înfrângere. Pe teren propriu. Umilitoare. Trei goluri primite. Joc de tot râsul. În afară de un gol (egalizator), de o bară și o ocazie bună (ambele la 0-0), "marinarii" n-au fost în stare de nimic, duelul fiind câștigat clar de o formație slăbuță, dar care a fost dispusă la luptă.
Farul a avut bara în minutul 9, prin Pantelie, iar Doicaru a ratat a doua ocazie în minutul 40 (șut din careu pe lângă). FC Botoșani a irosit și ea o situație în prima parte, la șutul centrare periculos al lui Țigănașu (17).
După pauză, dezastru. "Marinarii" au luat gol imediat, în minutul 47, când Pătrașcu a deviat o minge în propria poartă. Ninu a restabilit egalitatea în minutul 59, cu capul, din careu, după cornerul lui Cristocea, dându-le puținilor spectatori iluzia revenirii.
A fost însă doar un foc de paie, pentru că oaspeții n-au cedat și au forțat victoria, pe care au obținut-o fără mari probleme. La ce echipă au avut în față nici nu era greu. Șuleap a făcut 1-2 în minutul 62, cu un șut de la 25 m, iar Homneac a stabilit scorul final în minutul 71, din careu, după o acțiune rapidă a lui Boghian.
Lipsa de reacție din teren le-a risipit tehnicienilor Farului bruma de speranță că "marinarii" pot întoarce meciul, astfel că, exceptându-l pe Doicaru, de pe margine nu a intrat decât tânărul fundaș Tudorache, în prelungiri, când l-a schimbat pe Mansur, accidentat.

Nedelcu anunță amenzi mari și excluderi din lot
Extrem de supărată după acest nou eșec, conducerea Farului a anunțat măsuri dure la nivelul echipei, astăzi, la ora 10,30, la club, fiind programată o ședință de analiză.
"100% vom lua măsuri drastice. Până acum, am zis să nu-i amendăm pe jucători, dar așa nu se mai poate. Vor fi penalizări financiare mari și se va ajunge și la excluderea din lot a unor fotbaliști, care, după părerea mea, nu-și apără corect șansele", a declarat, pentru "Cuget Liber", Giani Nedelcu, patronul Farului.

Au marcat: Ninu (59) / Pătrașcu (47 - autogol), Șuleap (62), Hom-neac (71)

FC Farul (director tehnic, Dennis Șerban; antrenor, Gică Butoiu): Sardescu - Mățel (cpt.), Pătrașcu, Ninu, Gaston - M. Soare (32 Doica-ru), B. Teekloh, Cristocea, Mansur (90+2 Tudorache) - Chico, Pantelie.
FC Botoșani (antrenor, Cristi Popovici): Prisacă - Patache, R. Tincu (cpt.), Geamăn (47 Atudorei), Codreanu - N. Ștefan, Șt. Apostol, Șuleap, Boghian - Homneac (74 Halip), Țigănașu (64 Boroștean).
Cartonașe galbene: Ninu (20), Chico (25) / Șt. Apostol (18), Boghian (68), Șuleap (84, 86), Codreanu (90+1), Prisacă (90+2); cartonaș roșu: Șuleap (86).
A arbitrat Bogdan Hanceariuc (Iași).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Aprilie 2010
Stire din Sport : Viața e grea după "tsunami"
Joi, 22 Aprilie 2010
Stire din Sport : "Ori nu putem, ori nu vrem"
Pagina a fost generata in 0.3751 secunde