Campionatul de Kung-Fu la disciplina Taolu Tradițional

N-au renunțat la kimono nici în decembrie

1495
N-au renunțat la kimono nici în decembrie - 8af8081953b99ebc3558b9bb2ca6ed15.jpg
Sala de sport a Școlii nr. 43 din Constanța a găzduit, zilele trecute, întrecerile primei ediții a Campionatului de Kung-Fu la disciplina Taolu Tradițional, pentru copii, mini-cadeți, cadeți, juniori, seniori și old-boys.

Datorită vremii nefavorabile, mai mulți sportivi din câteva cluburi din țară nu au mai făcut deplasarea la Constanța. În final, au participat la Campionatul de Kung-Fu 32 de sportivi, legitimați la opt cluburi.
"Această situație ne obligă ca, anul viitor, să nu mai organizăm concursuri în lunile de iarnă. Comportarea sportivilor noștri a fost bună, dar la unii dintre ei s-a observat oboseala acumulată după un an cu multe concursuri. Vreau să mulțumesc pe această cale, pentru sprijinul acordat, conducerii Școlii nr. 43, doamnei director Georgeta Ioniță", a declarat, pentru "Cuget Liber", președinte Asociației Române de Kung-Fu, Florin Iordănoaia.
Iată și rezultatele sportivilor din județul Constanța: Proba "Individual cu mâinile goale": fete 8-9 ani: 1. Maria Maia Gemai (CS Marea Neagră Constanța), 2. Cristina Neculai (CS Shaolin Callatis Mangalia), 3. Crina Neculai (CS Shaolin Callatis), 3. Ana Maria Fulop (CS Marea Neagră); fete 10-12 ani: 2. Diana Fulop (CS Shaolin Callatis); senioare: 1. Lavinia Badea (CS Marea Neagră), 2. Cristina Bumbaru (CS Shaolin Callatis), 3. Georgiana Cătană (CSU Neptun Constanța); băieți 10-12 ani: 1. Marian Cîju (CS Panda Poarta Albă), 2. Andrei Romu Oltean (CS Marea Neagră), 3. Dan Viorel Bumbaru (CS Shaolin Callatis); băieți 14-16 ani: 1. Constantin Cîju (CS Panda), 2. Bogdan Ionuț Mitel (CS Marea Neagră), 3. Marian Cosmin Sandu (CS Shaolin Callatis); seniori: 1. Edward Alexandrovicz (CS Marea Neagră); Proba "Taichi Chuan": masculin old-boys: 1. Daniel Neculai (CS Shaolin Callatis); Proba "Duo Sincron": feminin Open: 1. CS Marea Neagră 1 (Lavinia Badea / Cristina Bumbaru), 2. CS Shaolin Callatis 1 (Cristina Neculai / Crina Neculai), 3. CS Shaolin Callatis 2 (Maria Maia Gemai / Ana Maria Fulop); masculin Open: 1. CS Panda 1 (Marian Cîju / Constantin Cîju), 2. CS Marea Neagră 2 (Bogdan Ionuț Mitel / Marian Cosmin Sandu), 3. CS Shaolin Callatis 3 (Andrei Romu Oltean / Dan Viorel Bumbaru).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 16 Decembrie 2010
Stire din Sport : "Sunt sigur că vom promova"
Vineri, 10 Decembrie 2010
Stire din Sport : "La promovare, ne batem cu Slobozia"
Pagina a fost generata in 0.3933 secunde