Gică Butoiu, antrenor secund la Farul, a declarat că "marinarii" se așteptau la o partidă mai dificilă cu Steaua II. "Am obținut o victorie foarte importantă. Golul din minutul 3 le-a dat încredere băieților. E mult mai multă liniște acum în lot. Am înțeles că se va da și o restanță dintr-un salariu. Jucătorii sunt mulțumiți cât de cât. Încercăm să rezolvăm problemele extra-fotbalistice ca să terminăm campionatul în prima parte a clasamentului", a declarat Butoiu.
Tehnicianul farist a remarcat, din nou, soliditatea sistemului defensiv, constănțenii ajungând la cinci meciuri la rând fără gol primit acasă, dar, pe de altă parte, și faptul că Farul suferă încă în atac, deși, sâmbătă, pentru prima dată în acest campionat, a înscris două goluri într-un meci.
"Nu avem al doilea vârf. L-am încercat în acest post și pe Abuzătoaie, însă jucătorul venit de la Steaua nu și-a revenit în urma accidentării și nu cred că-i vom prelungi împrumutul", a spus Butoiu.
Altfel, secundul lui Sdrobiș speră ca reușita de sâmbătă să-i crească încrederea lui Bogdan Rusu, "un fotbalist foarte bun, dar care se pare că, deocamdată, nu s-a acomodat la Farul".
***
"Farul a câștigat pe merit. Noi am avut doi jucători, Năstăsie și Vătăjelu, care au venit foarte obosiți de la lotul național. În plus, jucăm cu câțiva juniori, de perspectivă, e adevărat, dar care, deocamdată, nu dau randamentul pe care ni-l dorim. Golurile pe care le-am primit în startul reprizelor ne-au turnat plumb în picioare. Ne-am temut de fazele fixe, pentru că Farul e o echipă cu gabarit, și nu am scăpat de un astfel de gol"
Adrian Bumbescu,
antrenor secund Steaua II