Farul o atacă pe Steaua II cu un mijlocaș-surpriză (galerie foto)

1315
Farul o atacă pe Steaua II cu un mijlocaș-surpriză (galerie foto) - af38aca99a8473a69747fe6dd71f7c7c.jpg
Lipsit de Buzea și Boboc, tehnicianul Farului ar putea apela din nou la mutarea câștigătoare din confruntarea cu Gloria Buzău.

Partida Farul - Steaua II, de sâmbătă, de la ora 11, este a doua la rând pe care o ratează Florin Buzea în campionat. "Florin este un jucător care ne va lipsi. Era în creștere de formă", se plângea antrenorul principal al "marinarilor", Ioan Sdrobiș, înaintea meciului de la Chiajna. "La alergare ușoară, nu am avut probleme. Joi (n.n. - mâine), voi încerca din nou, să văd cum mă simt", a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", jucătorul. Cu Steaua II va absenta și Dragoș Boboc, suspendat.
În condițiile acestor indisponibilități, este posibil ca, sâmbătă, în sistemul în care vor juca "marinarii", 4-4-2, cel utilizat la meciurile de acasă, perechea de mijlocași centrali să fie Parfenie (la închidere) - Liviu Ștefan (ofensiv), iar ca stoperi să joace Barbu și Vajou. Urcarea la mijloc a căpitanului L. Ștefan nu e o noutate, Ioan Sdrobiș mutând astfel și pe parcursul meciului contra buzoienilor, iar mișcarea i-a ieșit atunci, Liviu centrând pentru golul victoriei Farului, marcat de Scărlătescu.
Cu Steaua II ar putea reveni însă mijlocașul Alin Abuzătoaie. Accidentat la încălzirea meciului cu Gloria Buzău, jucătorul venit de la Steaua a lucrat normal ieri, inclusiv la miuță, ca și Pașcovici, de altfel, care părăsise accidentat terenul la Chiajna.
Tehnicienii fariști Ioan Sdrobiș, Gică Butoiu și Ion Barbu au avut la dispoziție la antrenamentul de ieri 21 de fotbaliști (18 jucători de câmp și trei portari), între care s-au aflat și mijlocașii Adrian Mălău (18 ani) și Sergiu Amariei (17 ani), de la grupa de juniori mari a Farului.

"Meciul cu Steaua II va fi greu. Oaspeții au în lot mulți tineri, care sunt tehnici și evoluează cu dezinvoltură și fără presiune. Dacă vrem să ne menținem la jumătatea clasamentului, așa cum ne-am propus, nu trebuie să mai cedăm niciun punct pe teren propriu. Apărarea merge bine, însă, din păcate, marcăm greu. Sperăm ca sâmbătă să ne descătușăm, în sfârșit, și să dăm gol încă de la prima ocazie pe care o vom avea. Chiar dacă am pierdut, la Chiajna am jucat bine. A fost însă acel șut de la distanță, care a scris istoria meciului"
Liviu Ștefan,
fundaș Farul

"Sâmbătă, susținem o partidă care e foarte importantă pentru noi. Trebuie să batem, pentru că altfel ne complicăm situația. Steaua II va avea jucători de la echipa mare și mereu e greu să joci contra unor astfel de fotbaliști. Sperăm să marcăm pentru prima dată două goluri într-un meci. Atacanții trebuie să găsească soluții, pentru că avem probleme în față. Sunt mulțumit de prestația apărării. Barbu, Pașcovici și Liviu Ștefan sunt cu experiența, iar eu și Buzea cu tinerețea. Ne completăm reciproc"
Nicolas Vajou,
fundaș Farul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Noiembrie 2010
Stire din Sport : Farul face marcaj la Eugen Trică
Pagina a fost generata in 0.4578 secunde