România va fi prezentă cu zece sportivi titulari și două rezerve la Campionatele Mondiale de gimnastica artistică, programate la Doha (Qatar), în perioada 25 octombrie - 3 noiembrie, a anunțat Federația Română de Gimnastică. În echipa feminină, și-a croit loc și constănțeanca Maria Holbură, de la CS Farul, alături de alte cinci sportive: Denisa Golgotă, Ioana Crișan, Laura Iacob, Nica Ivănuș și Carmen Ghiciuc.
La masculin, pentru România vor concura Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Adelin Kotrong, Rafael Szabo și Robert Ghiuzan.
Colectivul tehnic este format din constănțeanul Nicolae Forminte (coordonator feminin), Marius Urzică (coordonator masculin), Liliana Cosma (feminin), Florin Cotuțiu (feminin), Ștefan Gal (masculin) și Vasile Vug (masculin). Vor mai face deplasarea arbitrii Angela Cacoveanu (feminin) și Sebastian Bratan (masculin), dar și staff-ul medical compus din Mihai Râșcu, Răzvan Spirescu și Răzvan Marcu.
Obiectivul declarat pentru cele două echipe ale României este clasarea în primele 24, rezultat care ar aduce calificarea la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, din 2019.