Campionatele Naționale de șah pentru echipe de juniori, la final

Palatul Copiilor, "poleit" cu aur

425
Palatul Copiilor,
A căzut cortina peste ediția 2012 a Campionatelor Naționale pentru echipe de juniori, cea mai importantă competiție pentru șahul juvenil românesc desfășurată, săptămâna trecută, la Complexul Cleopatra din Mamaia. 

Într-o organizare ireproșabilă - și aici sunt de remarcat condițiile de cazare, masă, sală de joc și arbitraj - 66 echipe de băieți și 26 echipe de fete, cu peste 350 de jucători în componență, au oferit un spectacol șahist unic, la sfârșitul căruia s-au decernat cele 14 titluri de campioni pe grupe de vârstă, la șah clasic, șah rapid și blitz.
Conform informațiilor furnizate de președintele Asociației Județene de Șah Constanța, prof. Claudiu Iordache, Palatul Copiilor Constanța a obținut un rezultat remarcabil, câștigând două me-dalii de aur cu echipa de B-16 (Riza Salim, Andrei Graur, Vlad Rădulescu, Erben Chespi) la șah rapid și blitz, trei medalii de argint - B16 (Andrei Graur, Vlad Rădu-lescu, Adrian Radu) la blitz și F14 (Arzu Salim, Andreea Panainte, Nazli Feizula, Loredana Alexe) la șah clasic și rapid, și o medalie de bronz - F-14 la blitz.
Un rezultat foarte bun au obținut și echipele de la CS Callatis Mangalia, care și-au trecut în cont patru medalii de bronz, la F-20 și F-16.
v v v
Pentru iubitorii șahului, urmează o nouă provocare: Superliga Națională pe echipe, cel mai vechi și mai puternic turneu intern, care se va desfășura, tot la Complexul Cleopatra din Mamaia, în perioada 22 - 29 septembrie.
Astfel, vom avea ocazia de a vedea la lucru nume celebre ale șahului mondial: A. Volokitin, A. Fedorov, E. Miroșnicenko (toți din Ucraina), L. Salgado (Spania), V. Iordăchescu (Rep. Moldova), G. Timoșenko (Rusia), V. Kotronias (Grecia), precum și jucătorii români L. Nisipeanu, C. Lupu-lescu, V. Nevednichy, M. Pâr-ligras, M. Marin. Și la feminin, se remarcă prezența marilor maestre Anna Zatonskih (SUA), Pia Cramling (Suedia), Corina Pep-tan, Cristina Foișor sau Luminița Cosma. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7387 secunde