Pariu pentru viitor! Cinci tineri handbalişti de la CS Medgidia, incluşi în proiectul „Plan Talent”

180
Pariu pentru viitor! Cinci tineri handbalişti de la CS Medgidia, incluşi în proiectul „Plan Talent” - 24510012733975107170407462586544-1634030960.jpg

Articole de la același autor

Cinci tineri handbalişti de la CS Medgidia au participat, la Sala „Floreasca” din Bucureşti, la prima etapă a proiectului „Plan Talent”, acţiune organizată, luna aceasta, de Federaţia Română de Handbal, al cărei scop este descoperirea de potenţiali jucători pentru loturile naţionale.

La reuniunea din Bucureşti, au participat 110 tineri sportivi, născuţi în anii 2004-2007, coordonaţi de zece antrenori, sub directa îndrumare a selecţionerului naţionalei de seniori a României, Xavier Pascual, şi a lui Jordi Giralt, antrenorul coordonator al Centrului Naţional Olimpic de Pregătire a Juniorilor Timişoara.

De la CS Medgidia, au fost prezenţi jucătorii Marian Lungu, Robert Cornilă, Mihai Carabaş, Alex Horneţ şi Ionuţ Tănase. De asemenea, mai fuseseră convocaţi la această acţiune alţi doi juniori ai Medgidiei, Florin Măzăreanu şi Răzvan Cioară, însă ei nu au putut efectua deplasarea. Chiar şi în aceste condiţii, cei doi handbalişti rămân în atenţia antrenorilor federali.

XXX

În cadrul programului „Plan Talent”, vor mai avea loc încă patru acţiuni: pe 17 octombrie, la Suceava, pe 24 octombrie, la Timişoara, pe 30 octombrie, la Baia Mare, şi pe 31 octombrie, la Sighişoara.

„Prin «Plan Talent», antrenorii au ocazia să vadă jucătorii, iar eu vreau ca toată lumea să cunoască modelul pe care îl implementăm la echipa naţională. Este un proiect bun şi nu este proiectul meu sau al antrenorilor, ci proiectul handbalului românesc. Acest proiect este gândit pentru ca situaţia individuală a jucătorilor să se poate îmbunătăţi”, a declarat, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal, selecţionerul Xavier Pascual.

„Sunt foarte mulţi copii talentaţi în ţară şi mă bucur că am dat startul acestui program prin care vom face o selecţie în vederea dezvoltării centrelor naţionale de excelenţă, centrelor olimpice de pregătire a juniorilor şi echipelor naţionale de juniori şi cadeţi. Fără o muncă asiduă de echipă la nivel de juniori, nu putem ajunge la nivelul la care ne dorim.

În ianuarie 2022, dorim să selectăm 80 de copii din două generaţii, pe care să-i aducem într-un cantonament comun care să se încheie cu două meciuri internaţionale. Cei care vor rămâne pentru meciurile internaţionale vor fi nucleul loturilor naţionale de juniori născuţi 2004-2005 şi de cadeţi născuţi 2006-2007”, a precizat antrenorul federal Iulian Stamate.

Programul „Plan Talent” a fost inaugurat de Federaţia Română de Handbal în septembrie 2017.

Foto: Facebook / Clubul Sportiv Medgidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4133 secunde