Cad capete după înfrângerea din meciul cu RC Bârlad

Patru rugbiști de la Constructorul-Cleopatra, excluși din lot

1655
Patru rugbiști de la Constructorul-Cleopatra, excluși din lot - 3e42b75ec468ace08c11557d385c3250.jpg
Înfrângerea suferită de Constructorul-Cleopatra și mai ales prestația sub orice critică a rugbiștilor din partida de campionat cu RC Bârlad, 5-15 pe teren propriu, a provocat multă supărare în tabăra constănțeană.
În consecință, conducerea clubului a decis să excludă din lot nu mai puțin de patru jucători: Cătălin Pastramă, Mihai Moraru, Bogdan Irimia
și Adrian Maftei.

"Am analizat cu multă atenție prestațiile la antrenamente și în jocurile oficiale ale unora dintre componenții lotului. Ceea ce s-a întâmplat la meciul cu Bârladul întrece orice limită. Ne-am făcut de râs în fața constănțenilor și a întregii Românii. Îmi era rușine să ies din casă, pentru că lumea mă întreba dacă nu cumva am vândut meciul. Vreau să-i asigur pe toți iubitorii rugby-ului că nu am intrat și nu vom intra niciodată în manevrele de culise. Totul se joacă pe teren. Din păcate, unii dintre sportivii noștri au demonstrat că nu merită să evolueze la acest nivel. Drept urmare, în cazul jucătorilor Cătălin Pastramă, Mihai Moraru, Bogdan Irimia și Adrian Maftei, am decis încheierea convențiilor. Îi acuz de lipsă de interes în pregătire, angajament și dăruire în joc", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
Cei patru jucători, care au fost scoși imediat din programul de antrenament, sunt liberi să plece la orice club din Constanța, din România sau chiar din străinătate.
"Nu avem nicio pretenție financiară, nu cerem niciun leu, deși la club au fost aduși pe bani mulți. Cine vrea să îi ia e liber să o facă. Mă îndoiesc, însă, că mai există pe fața pământului echipe care să aibă nevoie de jucători cu o asemenea atitudine", a explicat Chirondojan.
Pe "lista neagră", mai figura încă un jucător, Liviu Ferțu, iertat însă, în ultimul moment, la insistențele antrenorilor Cristian Brănescu și Marian Nache. Ferțu, dar și alți cinci coechipieri - Cătălin Graur, Ionel Munteanu, Petrică Ababei, Ionel Bratu și George Cătănoiu - au primit un ultim avertisment, iar la primul "pas în străchini", vor fi excluși din lot.
Schimbări se anunță și în ceea ce privește căpitanul de echipă, banderola urmând a trece, cel mai probabil, de la Bușcă la Marius Grigore.

Demisia lui Brănescu nu a fost acceptată
Eșecul din week-end-ul trecut l-a afectat mult pe Cristian Brănescu, tehnicianul anunțând că vrea să renunțe la funcție.
"Primul vinovat pentru acest rezultat este antrenorul, iar marea mea greșeală este că am avut încredere în voi. Sunt unii jucători lipsiți de caracter și demnitate, care doar păcălesc rugby-ul și patronul. Nu vreau să mai antrenez asemenea jucători. Am ambiții în sport și îmi fac nervi de pomană", a spus Brănescu.
Demisia tehnicianului nu a fost acceptată de conducerea clubului. "Nu am ce să reproșez antrenorilor. Am asistat la ședințele de pregătire, una s-a lucrat, alta s-a făcut la meci. Nu s-au respectat sarcinile de joc", a precizat președintele Chirondojan.
Brănescu și Nache pregătesc echipa în vederea partidei de sâmbătă, cu Bucovina Suceava, din deplasare. Constănțenii țintesc un rezultat favorabil, care să îi scoată, și din punct de vedere matematic, din calculele retrogradării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Iunie 2009
Stire din Sport : Placaje înainte de vacanță
Luni, 01 Iunie 2009
Stire din Sport : Specialiști în "1-0"
Pagina a fost generata in 0.3731 secunde