Ieri, la restaurantul Harlequin din stațiunea Mamaia, a avut loc conferința de presă premergătoare celei de-a cincea ediții a Maratonului Nisipului, considerat unul dintre cele mai mari maratoane din Europa, ce se desfășoară integral pe nisip. Evenimentul va avea loc duminică, 25 martie, pe plaja din Mamaia.
La start, și-au anunțat prezența peste 1.600 de sportivi din România, Republica Moldova, Suedia, Indonezia, Rusia, Franța, Italia, Statele Unite ale Americii, Germania, Bulgaria, ce se vor întrece în cadrul a cinci probe: maraton (42 km), semi-maraton (21 km), cursa XS Sports Nutrition (10 km), cursa populară (5 km) și crosul Family Run (1 km).
Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă SanaSport și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
"Ediția din acest an este una aniversară, în care vrem să marcăm importanța centenarului. Ne dorim, de asemenea, să transmitem participanților un apel la unitate, umanitate și mândrie națională. În acest sens, am creat și un tricou tehnic cu această temă. Totodată, pentru a promova sportul de masă am introdus o probă nouă - Cursa de 5 kilometri - care se adresează tuturor iubitorilor de mișcare", a declarat Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive SanaSport Constanța.
Startul probelor competitive se va da la ora 10, din piațeta "Perla" din stațiunea Mamaia, nu înainte de a se intona imnul de stat al României. La ora 11.30, vom avea un spectacol pentru copii cu trupa "Suflețel", iar la ora 12, va începe cursa Family Run. Termenul maxim de timp pentru fiecare probă este de șase ore. Premierea va avea loc în funcție de ritmul în care vor termina sportivii probele.
Sponsorii evenimentului au pregătit premii în valoare totală de 45.000 de lei, dintre care 11.300 lei sunt premiile în bani acordați primilor clasați la fiecare cursă (maraton, semi-maraton, 10 km).
"Se pare că vineri se va termina cu vremea rea. Conform prognozei pe care o avem, în ziua evenimentului avem temperaturi pozitive, 6 grade Celsius, cer însorit și vânt slab. Condiții bune pentru alergare și pentru o plimbare la malul mării. Dacă va apărea ceva neprevăzut, cum ar fi o vreme mai puțin favorabilă, competiția se va desfășura fără discuții. Însă avem semnale că va fi cea mai bună vreme din istoria edițiilor trecute. Sperăm să fie prezentă cât mai multă lume pentru a-și susține favoriții la acest eveniment internațional. La proba de maraton, una de foarte mare anduranță, s-a depășit pentru prima dată în istorie suta de participanți. Cei mai mulți paticipanți sunt la cursa de 10 km, aproape jumătate, iar la Family Run, undeva la 600 de participanți", a completat Daniel Antonaru.
Familiile aleargă pentru salvarea copiilor născuți prematur
Și la această ediție, părinții împreună cu micuții lor vor alerga la crosul Family Run, iar toate sumele obținute din vânzarea biletelor și din donații sau sponsorizări vor fi direcționate pentru reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța.
Prin proiectul social inițiat de către Asociația "Dăruiește Aripi", comunitatea sportivă SanaSport va lupta, la fel ca în anii precedenți, pentru scăderea ratei mortalității infantile neonatale care a atins cote alarmante la Constanța.