Pugilistele de la CS Năvodari, nouă medalii la Cupa României de la Bucureşti

271
Pugilistele de la CS Năvodari, nouă medalii la Cupa României de la Bucureşti - 1-1646656803.jpg

Articole de la același autor

Pugilistele de la CS Năvodari au avut evoluţii foarte bune la Cupa României la box feminin, competiţie desfăşurată, timp de o săptămână, la Bucureşti. Victoriile obţinute au fost înainte de limită, iar în total au fost câştigate nouă medalii, dintre care şase de aur, una de argint şi două de bronz.

Câştigătoarele Cupei României sunt Cristina Telteu, Cosmina Marin, Nadia Cojocariu, Maria Trigos, Georgia Roşu şi Maria Cimpoeru, medalia de argint i-a revenit Andreei Ghiţă, iar medaliile de bronz au fost adjudecate de Valentina Alexandru şi Mădălina Cocoşilă. Aceleaşi sportive s-au mobilizat exemplar şi tot în Bucureşti au avut prestaţii remarcabile în cadrul Campionatului Naţional de semi-kempo. La această competiţie, CS Năvodari şi-a trecut în palmares nu mai puţin de 16 medalii, dintre care 10 de aur, cinci de argint şi una de bronz.

Au participat şi tinere aflate la primul concurs oficial, dar care s-au mobilizat exemplar şi s-au clasat pe podium.

„Antrenorii sportivelor, Ferodin Ablalim şi Marcel Jipeanu, au mulţumit conducerii clubului şi Primăriei oraşului Năvodari pentru sprijinul acordat”, au transmis reprezentanţii Clubului Sportiv Năvodari. 


XXX

La competiţie, s-au remarcat şi pugilistele de la Litoral Alutus Mangalia (antrenori, Gheorghe Zbenghea şi Vasile Cojocaru). Astfel, Ionela Şocat a cucerit medalia de argint la categoria 44 kg, iar Livia Moise (cat. 81 kg) şi Mariana Demeş (cat. 70 kg) şi-au adjudecat medaliile de bronz. 



Foto: Facebook / Clubul Sportiv Năvodari



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5206 secunde