Sâmbătă, la Sankt Petersburg, a avut loc tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal din 2018. Reprezentativa României, care a fost cap de serie, face parte din Grupa E, alături de Muntenegru, Armenia, Kazahstan, Polonia și Danemarca. Tricolorii vor debuta pe 4 septembrie 2016, pe teren propriu, împotriva Muntenegrului.
Iată care este componența celorlalte grupe: A: Olanda, Franța, Suedia, Bulgaria, Belarus, Luxemburg; B: Portugalia, Elveția, Ungaria, Feroe, Letonia, Andorra; C: Germania, Cehia, Irlanda de Nord, Norvegia, Azerbaidjan, San Marino; D: Țara Galilor, Austria, Serbia, Irlanda, Moldova, Georgia; F: Anglia, Slovacia, Scoția, Slo-venia, Lituania, Malta; G: Spania, Italia, Albania, Israel, Macedonia, Liechtenstein; H: Belgia, Bosnia - Herțegovina, Grecia, Estonia, Cipru; I: Croația, Islanda, Ucraina, Turcia, Finlanda.
Primele clasate din grupe se vor califica direct la Campionatul Mondial, în timp ce opt din ocupantele locului secund vor disputa un baraj în sistem tur-retur.