Rugby / "Ghindele" joacă la Lisabona în prima etapă a Rugby Europe Women’s 7s Championship

81
Rugby /
Naționala feminină de rugby în 7 a României participă, în zilele de 25 şi 26 iunie, la prima etapă a Rugby Europe Women’s 7s Championship ce va avea loc la Lisabona. „Ghindele” fac parte din eșalonul de elită al 7s european. În urma stagiului de pregătire care a avut loc la Snagov, staff-ul tehnic a selecționat cele 12 sportive care vor evolua în Portugalia, informează Federaţia Română de Rugby.

Lotul României 7s: Andreea Maria Atomi (CS Politehnica Iași), Andreea Berbeci (CS Politehnica Iași), Ana Maria Călin (CS Politehnica Iași), Elena Loredana Juncanariu (CS Politehnica Iași), Marilena Ana Leca (CS Agronomia), Alexandra Bianca Preda (CS Agronomia București), Simona Roșca (CS Politehnica Iași), Ana Maria Sandu (CS Politehnica Iași), Irina Paula Ursache (CS Politehnica Iași), Emilia Maria Vizitiu (CS Agronomia), Ana Maria Bocan (CS Agronomia), Iuliana Sava (CS Agronomia)

Staff: Alexandru Marin jr. - antrenor, Ilie Vlad Constantin - doctor, Adina Adreve - preparator fizic.

„Antrenamentele au fost foarte bune, fetele au înțeles ce le-am cerut în privința planului de joc și au răspuns foarte bine. Este un grup frumos, sunt multe jucătoare cu experiență, dar și multe jucătoare tinere care sperăm că vor crește alături de colegele mai mari și vor învăța multe lucruri de la acestea. Avem și două jucătoare pentru care aceasta va fi prima participare cu România 7s la o competiție internațională, Berbeci și Bocan.

Pentru mine, ca antrenor, este foarte important ca fiecare sportiv să își dorească să facă performanță, să își dorească să fie în echipa, să ajute echipe și să răspundă la ceea ce îi cer în planul de joc. Ceea ce caut este să aibă aceste valori, mai puțin mă interesează vârsta pentru că atâta timp cât ai ceva de arătat pe terenul de joc, meriți o șansă, meriți să fii în echipă.

Cât despre competiția de la Lisabona, ce îmi doresc eu personal este ca fetele să rămână cu o experiență frumoasă, să crească în ce privește jocul, încrederea și mai ales să putem folosi tot ce vom învăța aici, în următoarele competiții”, a declarat Alexandru Marin jr, antrenorul României 7s.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Rugby / Rugby Romania

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3951 secunde