Rugby-ul din Năvodari, cea mai mare performanţă în Liga Naţională din istoria de 65 de ani

377
Rugby-ul din Năvodari, cea mai mare performanţă în Liga Naţională din istoria de 65 de ani - 1-1701771913.jpg

Articole de la același autor

Încet-încet, sezonul Ligii Naţionale de Rugby se apropie de final. Vin şi sărbătorile de iarnă, iar la gura sobei este timpul de noi socoteli, de analize, să vedem ce a fost bine şi ce mai trebuie corectat, astfel încât sportul cu balonul oval să ţină sus ştacheta performanţei, la Constanţa.

Echipa de rugby CS Năvodari încheie actuala ediţie a Ligii Naţionale pe locul al şaptelea. Într-un meci contând pentru grupa locurilor 5-8, pe stadionul „Tepro” din Iaşi, formaţia gazdă Politehnica s-a impus în faţa celor de la CS Năvodari cu scorul de 41-23 (28-8).

Dobrogenii antrenaţi de Cristian Husea, Cornel Suciu şi Virgil Năstase au reuşit după pauză să se apropie la 28-23, dar, cu un final mai bun, moldovenii şi-au apropiat victoria.

Pentru CS Năvodari, puncte pe tabelă au pus Andrei Cabason, Florian Ciocoiu, Ştefan Timpu, Denis Loghin (câte un eseu) şi Antonio Savu (o lovitură de pedeapsă).

CS Năvodari ar fi trebuit să mai susţină o partidă, în compania celor de la RC Bârlad, dar echipa adversă a anunţat că nu se va putea prezenta, astfel că formaţia de pe litoral va câştiga la „masa verde”, cu 28-0, şi va încheia campionatul pe locul al şaptelea.

„Este o performanţă remarcabilă şi o clasare după echipele profesioniste, cu bugete mult mai mari şi jucători aduşi din străinătate.

Pentru formaţia noastră, este cea mai bună clasare de 65 de ani de când există rugby la Năvodari, în condiţiile în care se încearcă promovarea tinerilor din zonă şi atragerea acestora către sport”, au transmis reprezentanţii grupării din Năvodari.

XXX

Tot în Liga Naţională de Rugby, însă într-un meci contând pentru grupa locurilor 9-12, pe terenul „Marina” din Mangalia, CSM Constanţa a reuşit o victorie concludentă în faţa echipei Griviţa Bucureşti, scor 52-19. Partida a fost la discreţia formaţiei antrenate de Nicolae Radu Mocanu şi Daniel Boldor, raportul încercărilor fiind net favorabil gazdelor: 8-3.

Jucătorul meciului a fost desemnat Ionuţ Valentin Spiridon, de la CSM Constanţa.

Punctele învingătorilor au fost realizate de Eseria Komainaisoro (trei eseuri), Eseria Vueti (două eseuri), Keresoni Delaivuna, Waisake Raquili (câte un eseu) şi Alexandru Ionuţ Sava (un eseu şi şase transformări).

Echipa CSM Constanţa va susţine, în continuare, meciul pentru locurile 9-10 ale Ligii Naţionale de Rugby, în care o va avea adversară pe CSM Galaţi. În precedentul duel, formaţia de la malul Dunării a trecut, cu scorul de 29-14, în deplasare, de CS Ştiinţa Petroşani. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3776 secunde