Constănțenii se pregătesc pentru Campionatul Național de Unifight

Să vezi pumni, nu jucărie!

2003
Ultimă verificare înainte de Campionatul Mondial al forțelor de poliție de la Minsk (2-5 noiembrie) și al Campionatului Mondial de Unifight (1-5 decembrie, București), Campionatul Național de Unifight seniori (băieți și fete) se va desfășura, în perioada 23-24 octombrie, la Băicoi.
Competiție deschisă civililor și militarilor, Campionatul Național va avea concurenți atât din Academia Navală "Mircea cel Bătrân", cât și din forțele speciale ale Jandarmeriei și Poliției. Sportivi consacrați, precum Daniel Asaftei, Silviu Geandră, Cristian Bostă, Doru Bucătaru sau Roxana Gearâp se vor înfrunta pentru a putea fi selecționați în loturile României I și II.
"La finalul unui an ce a adus României rezultate meritorii atât la Campionatul European de juniori (nouă medalii de aur, primul loc în clasamentul pe echipe), cât și la Campionatul Mondial de juniori, sportivi recunoscuți internațional, precum Eduard Mărăcineanu, Ionuț Răceanu sau Alina Lăpădat vor concura pentru prima dată la seniori", a declarat Simona Niculescu, secretar general al Federației Române de Unifight.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2517 secunde