Săgeata, probleme de lot înaintea meciului cu Delta

360
Aflată în lupta pentru un loc pe podiumul Seriei I a Ligii a II-a, Săgeata Năvodari joacă, sâmbătă, un nou derby 100% dobrogean, de această dată cu Delta Tulcea, în deplasare.

Năvodărenii au o misiune foarte grea în fața echipei pregătite chiar de fostul lor antrenor, Constantin Gache. Și asta din cauza problemelor de lot cu care se confruntă tehnicianul Aurel Șunda, care nu va putea conta pe patru jucători, suspendați sau accidentați.

"Săgeata Năvodari este un club mic cu ambiții mari. Chiar dacă ne așteaptă un meci deosebit de greu la Tulcea, obiectivul nostru este să obținem cât de multe puncte putem. Marea problemă o constituie absențele celor patru jucători pe care nu voi putea conta: Șicu și Goșa sunt suspendați, Toșca este bolnav de rubeolă, iar Nicu Crețu este operat la genunchi. Vreau să transmit suporterilor să aibă încredere în noi și le promit că nu ne vom vinde ușor pielea. Le mulțumesc tuturor celor care cred în această echipă și care vin să ne susțină la meciuri, suportul lor este foarte important pentru moralul jucătorilor. De asemenea vreau să-i mulțumesc primarului Nicolae Matei, care face tot posibilul pentru a ne asigura baza materială necesară performanței și care a reușit să mai achite din restanțele financiare pe care fotbaliștii le au de primit", a declarat, pentru "Cuget Liber", Aurel Șunda.

Meciul Delta - Săgeata Năvodari, contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii a II-a, se joacă sâmbătă, de la ora 11.00, la Tulcea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8517 secunde