Chris Simion, regizorul care i-a adus față-n față pe Maitreyi și Eliade

Articole de la același autor
- Cum a fost spectacolul jucat la Constanța?
- A fost foarte bine, unul dintre cele mai coerente și cele mai închegate de până acum.
- Am înțeles că nu a fost foarte ușor s-o cooptați pe Maia Morgenstern în distribuție.
- Da, am insistat ceva pentru că mi-am dorit foarte mult să facă parte din distribuție și atunci am așteptat să poată să termine proiectul pe care îl avea în derulare la acel moment și să accepte colaborarea.
- Cum a fost să lucrați cu actrița Maia Morgenstern?
- A fost și este pentru mine, întâlnirea cu Maia Morgenstern, de fiecare dată o lecție profesională incredibilă. Suntem la al doilea spectacol pe care îl facem împreună. Primul a fost "Și caii se împușcă, nu-i așa?", iar de la Maia înveți tot timpul.
- Ce ați vrut să transmiteți prin punerea în scenă a spectacolului "Maitreyi"? Știu că ați adus unele modificări personale textului; de exemplu, ați mai introdus un personaj.
- Nu am adus mari modificări. Din punctul meu de vedere, introducerea unui nou personaj, este vorba despre servitoare, nu modifică, dimpotrivă, chiar ajută. Am făcut o dramatizare dublă, respectiv, cum ați văzut, au fost fragmente din "Dragostea nu moare" și, în mare proporție, cam 80 la sută, romanul scris de Eliade.
- Vorbiți-ne puțin despre experiența pe care ați avut-o dvs. cu India!
- Eu am avut o experiență directă cu India. Am pornit-o din clasa a X-a, când am obținut o bursă de studii în literatură sanscrită, după care am continuat, în 2005, cu un turneu pe care l-am făcut în India cu "Scaunele" (n.r. dramatizare după Eugen Ionescu). Un turneu de o lună de zile, în opt orașe din India. Totul s-a concretizat ulterior cu "Maitreyi" și sper din tot sufletul ca acest spectacol să se joace cât mai mult timp, pentru că mă reprezintă și de care are nevoie foarte multă lume.
- Veți duce spectacolul și în afara țării?
În India? Da, sigur, este un proiect... Atunci când un spectacol te reprezintă vrei să-l duci cu tine în cât mai multe locuri și mai ales că este Eliade, este "Maitreyi", este o distribuție, spun eu, am zis întotdeauna, ideală. Adică nu o văd altfel, deși sunt la a doua montare. Prima montare a lui "Maitreyi" a fost în 2008, la Teatrul de Stat din Oradea, dar după ce am făcut spectacolul acolo am spus că o să-l fac la București, pentru că nu am avut parte de actori cu care să împlinesc proiectul. Acum este împlinit!
- Cum vi s-a părut publicul de la Constanța?
A fost un public foarte viu, foarte "în poveste" acolo... Au reacționat foarte inteligent la partea comică, la partea dramatică... și la cea subtilă. Am avut noroc, a fost un public fain.
- Ce alte proiecte aveți în pregătire? Spectacole pe care ați vrea să le regizați.
Da, dar nu vreau să dau detalii, pot să spun că am mai multe proiecte. Sunt romane care cred eu că sunt necesare, de care oamenii au nevoie.
- Autori români sau străini?
Mă provocați deja. Momentan, chiar nu aș vrea să dau exemple nici de titluri, nici de autori. Sunt povești, atât pot să divulg, care pe mine m-au emoționat, care m-au ars, care contează foarte mult pentru evoluția mea spirituală și umană. Iar atâta timp cât pentru mine sunt foarte importante, cred că și pentru ceilalți sunt. Pot să vă mai spun că următoarele piese de teatru pe care le voi regiza vor fi cel puțin la valoarea lui "Maitreyi".