Simona Halep, eliminată din turneul de la Miami. "Sunt dezamăgită!"

206
1
Simona Halep, eliminată din turneul de la Miami.

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis Simona Halep (nr. 5 WTA) a fost învinsă de britanica Johanna Konta, scor 6-3, 6-7 (7), 2-6, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de aproximativ 7 milioane de dolari. 


Constănțeanca a avut câteva momente favorabile de a tranșa meciul, dar nu a reușit să profite de ele și a cedat în cele din urmă, după două ore și 30 de minute. 


După un prim set câștigat cu 6-3, a urmat actul secund, mult mai echilibrat. La 5-4, Simona a servit pentru meci, însă fără succes, iar totul avea să se decidă în tie-break. Acolo, românca a început foarte bine și a condus cu 5-3, fiind la doar două puncte de meci. 


Nici de această dată, Halep nu a reușit să închidă partida, iar Konta a reușit să egaleze la seturi. În decisiv, britanica a fost imbatabilă și s-a impus cu 6-2. 


"A fost un meci foarte dificil, la un nivel foarte ridicat. Am fost atât de aproape să câștig, am fost la două puncte în tie-break, dar Konta a jucat foarte bine și a meritat victoria. Mă bucur că am jucat la Miami după pauza pe care am avut-o, însă sunt dezamăgită că am pierdut un meci pe care l-am avut în mână. Totuși, am încredere, jocul merge, tot ce am nevoie este continuitatea", a conclu-zionat Simona Halep.


Comentează știrea

(p)ennis
31 martie 2017
Caracter de rahat!

Branza buna in burduf de caine! Niciodata campioana de Grand Slam!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6449 secunde