Simona Halep, în turul doi al calificărilor de la Roland Garros

3603
< 1 min citire
Jucătoarea de tenis Si-mona Halep, de la CS Ma-maia Idu / LPS "Nicolae Rotaru" CSS, a acces în turul secund al sesiunii de calificări de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, care se desfășoară, în această perioadă, pe zgura pariziană.
Cap de serie nr. 9, con-stănțeanca a învins-o, ieri, în partida din runda inaugurală, în două seturi, scor 6-0, 7-6 (2), pe Darya Kustova (Belarus). Simona a defilat în primul parțial, dar s-a întrebuințat serios în cel de-al doilea, adjudecat la tie-break. Serviciul nu a funcționat așa cum și-ar fi dorit (55% - 83% procentaj de reușită), a comis chiar și patru duble greșeli, însă, la puncte câștigătoare, care contează cel mai mult, s-a impus autoritar: 84-59.
În turul doi, Simona Halep, campioană de junioare la Roland Garros în 2008, o va întâlni pe Madison Brengle (SUA).
În calificările turneului de la Paris, mai evoluează alte două jucătoare din România, Edina Gallovits (nr. 3) și Monica Niculescu (nr. 19), în timp ce Alexandra Dulgheru, Sorana Cîrstea și Raluca Olaru sunt direct ac-ceptate pe tabloul principal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0334 secunde