Simona Halep regretă cuvintele spuse la nervi lui Darren Cahill

278
Simona Halep regretă cuvintele spuse la nervi lui Darren Cahill - darrencahill-1491066215.jpg

Articole recomandate

Simona Halep a avut mai multe reacții nervoase la adresa antrenorului Darren Cahill, în timpul sfertului de finală pierdut la Miami, dar jucătoarea din Constanța a conștientizat că atitudinea ei nu a fost una corectă, transmite prosport.ro.



Simona s-a întors vineri seară în țară și a vorbit la rece despre aventura americană, în care a reușit să atingă sferturile de la Miami (6-3, 6-7, 2-6 cu Johanna Konta). Pentru început, sportiva a dorit să facă lumină asupra discuțiilor aprinse pe care le-a purtat cu Cahill: "Din punctul meu de vedere, dialogul nu a fost foarte pozitiv din partea mea. Darren este întotdeauna pozitiv și mă încurajează în permanență, însă eu, după cum știți, sunt un pic negativistă. Îmi pare rău de ceea ce am făcut și voi încerca să schimb acest lucru. Sper să nu mai repet, muncesc la asta zi de zi".


Halep s-a declarat mulțumită de parcursul reușit la Miami, dar și de jocul arătat la turneul Premier Mandatory: "Sunt foarte bucuroasă, chiar înseamnă mult și mi-am dat seama că pot să și revin atunci când sunt jos, așa cum o făceam în trecut. Nivelul de joc este ridicat, trebuie să mai lucrez la niște chestii și o să fie bine". Simona și-a fixat și un obiectiv pentru sezonul de zgură care urmează: "Eu sper să câștig un turneu, nu contează care. Zgura îmi place foarte mult și anul trecut am jucat foarte bine pe zgură. Sper să o fac și anul acesta".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4143 secunde