Spectacol în prima zi la Trofeul "Liga Old Boys" la fotbal în sală

923
Spectacol în prima zi la Trofeul

Articole de la același autor

Ediţia a 5-a a Trofeului „Liga Old Boys” la fotbal în sală a început sâmbătă la Sala Sporturilor din Constanţa. S-au jucat 4 meciuri extrem de spectaculoase care au făcut deliciul publicului numeros aflat în tribune.

Prima partidă a zilei s-a disputat între FC Amicii şi Victoria Cumpăna. Cumpănenii au deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă, în timp ce FC Amicii a egalat și a stabilit scorul final, scor 1-1.


Meciul al doilea le-a adus faţă în faţă pe CSO Murfatlar şi FCS Performer Constanţa. Performer, echipă înfiinţată de Viorel „Jimmy” Farcaş, a avut în componenţă fotbalişti experimentaţi. Driblingurile ameţitoare ale lui Raj Cărăuleanu i-au făcut pe cei din Murfatlar să se descurce foarte greu. Chiar şi în aceste condiţii, formaţia din Murfatlar a jucat de la egal la egal cu Performer, însă în final a pierdut cu scorul de 1-2.


Cea de-a treia partidă a consemnat şi marea surpriză a zilei. FC Farul Constanţa a dat piept cu Ultras Constanţa. Cu jucători experimentaţi precum Dorel Zaharia, fost fotbalist al Stelei şi al echipei de pe litoral şi totodată marcator în UEFA Champions League într-un meci disputat de roş-albaştri cu Arsenal Londra, Daniel Ochia sau Decebal Curumi, Farul nu a reuşit să treacă de o echipă a celor de la Ultras foarte arţăgoasă. La final Ultras s-a impus cu 2-1 şi a declanşat fiesta.


Ultimul meci al zilei i-a adus faţă în faţă pe cei de la Macedonia Ovidiu şi FC Ziariştii. Din mai multe motive neprevăzute, formaţia ziariştilor a avut în componenţă doar 7 jucători, iar după accidentarea experimentatului Petrică Gheorghe, s-a jucat în 6, ceea ce înseamnă că nu a existat niciun jucător de rezervă. Macedonia Ovidiu a jucat la capacitate maximă şi a oferit scorul zilei, 10-1, unicul gol al ziariştilor fiind înscris de Mircea Ghiţă, dintr-o pasă foarte bună oferită de Petruţ Iacob



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6782 secunde