„Stejarii”, victorie la Lisabona. Vlaicu a „sărit” de 1.000 de puncte marcate în carieră

Duminică, 14 Martie 2021, 16:31
220
Naționala de rugby a României a obținut prima victorie în actuala ediție a Rugby Europe Championship, după ce a învins, cu scorul de 28-27 (17-9), sâmbătă, la Lisabona, reprezentativa Portugaliei. „Stejarii” au fost conduși în permanență pe tabela de marcaj, reușind să revină în joc și să înscrie punctele victoriei în ultimul minut.

Pentru România, au marcat Florin Vlaicu (trei lovituri de penalitate), Alexandru Savin, Nicolas Onuțu, Ovidiu Cojocaru (câte un eseu) şi Ionel Melinte (două transformări).

România câștigă astfel patru puncte, extrem de importante în economia calificării la Cupa Mondială din Franța 2023.

În următorul meci, reprezentativa „frunzei de stejar” va întâlni naţionala Spaniei, sâmbătă, 20 martie, de la ora 15.00, în direct pe TVR 1. Partida va avea loc pe stadionul de rugby din Complexul Sportiv „Ghencea” și se va disputa fără spectatori.

XXX

Cu ocazia meciului de la Lisabona, Florin Vlaicu a depășit pragul de 1.000 de puncte înscrise în carieră, devenind astfel cel de-al şaptelea jucător care depășește pragul de 1.000 de puncte marcate în carieră din istoria rugby-ului mondial. El este totodată și singurul jucător profesionist de rugby aflat în activitate care a atins acest prag.

Cu reușitele de sâmbătă, Vlaicu a ajuns la un total de 1.007 puncte, din 14 eseuri, 175 transformări, 193 lovituri de pedeapsă și patru lovituri de picior căzute.

Florin Vlaicu deține recordul de selecții la reprezentativa tricoloră - 126. A participat la trei ediții ale Cupei Mondiale, în Franța 2007, Australia/Noua Zeelandă 2011 și în Anglia 2015, marcând 28 puncte în aceste competiții, cifră record pentru un rugbist român. 



Pagina a fost generata in 0.3492 secunde