Suat Ibraim, vizită-fulger la Consulatul Turciei

355
1

Articole de la același autor

Fostul arbitru constănțean de box Suat Ibraim a făcut o vizită, zilele trecute, la Consulatul Turciei la Constanța, fiind primit chiar de către Consulul General Ali Bozcalișkan.

"Chiar dacă a trecut ceva timp de la tragedia din regiunea Soma, am ținut să transmit un mesaj de condoleanțe pentru victimele acelui nefericit incident, cu atât mai mult cu cât printre sutele de morți s-au aflat și sportivi, fotbaliști ai clubului Manisaspor, care munceau și în minerit. Am depus o floare la consulat, în memoria acelor jucători plecați prea devreme dintre noi. Am fost plăcut impresionat de modul în care am fost primit de către domnul consul, care i-a rugat pe ceilalți musafiri să aștepte puțin, pentru a discuta cu mine", a declarat, pentru "Cuget Liber", Suat Ibraim.

Omul care a împărțit ani buni dreptatea în ring a mai avut un motiv de satisfacție, legat, de data aceasta, de vechea sa pasiune: caricatura. El și-a trimis mai multe dintre lucrările sale personale la concursul de la Izmir, pe teme de prietenie, acestea fiind apreciate de către membrii juriului. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
29 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6097 secunde