Succes cu emoții pentru CSU Neptun, în partida cu HCF Piatra Neamț

328
1

Articole de la același autor

Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța a reușit să câștige primul meci din acest an, duminică, în Sala Sporturilor, împotriva celor de la HCF Piatra Neamț, scor 28-27 (14-11), într-o partidă contând pentru etapa a Xll-a a Diviziei A, Seria A.


Fetele pregătite de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie au avut perioade bune de joc în care au condus și cu patru goluri diferență, însă tinere handbaliste de la Piatra Neamț au dovedit multă ambiție și tenacitate, revenind de fiecare dată. Cu doar 100 de secunde înainte de final, "universitarele" conduceau cu trei goluri și se părea că nimic nu se mai poate întâmpla. A fost momentul în care și-au dat în petic arbitrii întâlnirii, dictând nenumărate eliminări în ambele tabere. La un moment dat, CSU Neptun Constanța a trebuit să joace în doar două jucătoare, fenomen rar văzut pe terenurile de handbal. Dar și așa, handbalistele de la malul mării și-au dorit mai mult victoria și au reușit să bifeze al cincilea succes din acest sezon, ce le situează pe locul opt în clasament.


Pentru CSU Neptun au marcat: Andreea Pintilie (7 goluri), Marian Filip (6 g), Anca Birton (5 g), Andreea Ciucanu (4 g), Delia Radu (2 g), Adriana Mușat (2 g), Denisa Bari și Claudia Condurache (câte un gol).


În următoarea partidă, programată duminică, 29 ianuarie, CSU Neptun se va deplasa în fieful penultimei clasate din campionat, CSU Târgoviște (locul 13).


"A fost o victorie pe muchie de cuțit. Fetele au luptat până la final și le mulțumesc pentru faptul că nu au cedat nici măcar o secundă, chiar dacă am făcut multe greșeli și în acest joc. Mă bucură faptul că începem să arătăm ca o echipă. Urmează un meci greu la Târgoviște, acolo unde anul trecut am luat bătaie. Sper ca fetele să fi înțeles că trebuie să rămână concentrate indiferent de adversarul pe care îl întâlnesc", a declarat antrenorul principal Ionuț Pușcașu.


Comentează știrea

Aragorn
25 ianuarie 2017
Felicitari...

...si mult succes la Tirgoviste!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6317 secunde