Criza se prelungește la FC Farul! Echipa constănțeană a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie în campionat și, după remiza de pe teren propriu cu AFC Hermannstadt, scor 1-1 (0-0), păstrează doar șanse pur teoretice de acces în play-off-ul Superligii. Cel mai probabil, „marinarii“ vor evolua în play-out, unde obiectivul este evitarea retrogradării.
Pe un ger de crăpau pietrele, temperatura resimțită fiind de -14 grade Celsius la ora de start a jocului, FC Farul a primit sâmbătă seară, în etapa a 22-a a Superligii la fotbal, vizita celor de la AFC Hermannstadt, echipă serios amenințată cu retrogradarea și care în actuala stagiune a obținut numai două victorii.
Doar câteva sute de suporteri au venit în tribunele stadionului „Central“ al Academiei Hagi de la Ovidiu, aceștia plecând dezamăgiți de prestația favoriților lor, la primul meci oficial din 2026.
În prima repriză, Farul a presat în permanență poarta lui Cătălin Căbuz, și-a creat situații bune, dar nu a găsit calea spre gol. Tabela avea să se modifice abia în debutul reprizei secunde, în minutul 52, când, la una din puținele incursiuni sibiene în preajma careului lui Alexandru Buzbuchi, Eduard Florescu a prins un șut senzațional din marginea careului, direct la vinclu, acesta fiind la a doua reușită în acest sezon împotriva Farului, după ce reușise același lucru și în tricoul Unirii Slobozia.
Farul a revenit în atac, a crezut în șansa ei până la final, iar Ionuț Vînă a marcat în minutul 88 un gol absolut meritat - șut din marginea careului, după o minge respinsă de defensiva oaspete la o primă tentativă -, prin care echipa constănțeană a salvat un punct.
Ardelenii ar fi putut da însă lovitura în prelungiri, când șutul din careu al lui Sergiu Buș (min. 90+1) a fost respins de portarul Buzbuchi.
„O partidă dificilă, în care adversarul a reușit să marcheze la primul șut mai periculos. Noi de foarte multe meciuri ajungem aproape de poarta adversă și avem foarte multe șuturi până când reușim să marcăm. Încercăm să fim mai eficienți în fața porții, iar atunci când vom reuși acest lucru, vom avea rezultate mai bune", a declarat la final antrenorul Farului, Ianis Zicu.
FC Farul: Buzbuchi, Furtado, Larie, Țîru (min. 60, Ramalho), Pellegrini (min. 60, Maftei), Vînă, Dican, Radaslavescu, Grigoryan (min. 71, Cojocaru), Ișfan (min. 85, Goncear), Tănasă (min. 60, Vojtus).
Așadar, FC Farul a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie - trei egaluri și trei eșecuri. Cu doar 28 de puncte la activ, „marinarii“ mai păstrează doar șanse pur teoretice de acces în play-off, cel mai probabil urmând să evolueze în play-out, unde obiectivul este evitarea retrogradării.