Tenis / Andreea Olariu, campioana turneului de junioare U14 organizat de Rafa Nadal Tennis Academy

154

Articole de la același autor

Tânăra jucătoare de tenis Andreea Olariu a devenit campioană la turneul U14 organizat de Rafa Nadal Tennis Academy, după ce a învins-o în finală pe principala favorită, bielorusa Polina Kuharenko, legitimată chiar la Academia Nadal, cu scorul de 6-2, 0-6, 7-5, informează Federaţia Română de Tenis. 




Andreea Olariu a câștigat cinci meciuri pentru a cuceri trofeul turneului Rafa Nadal Academy inclus în circuitul continental Tennis Europe U14. Românca a pierdut un singur set până în ultimul act al competiției găzduită de orașul Manacor - Mallorca, impunându-se pe rând în fața sportivelor Marta Leon Jaume (Spania), scor 6-1, 3-6, 6-1, Magdalena Martyniak (Germania), scor 6-0, 6-3, Francesca Galli (Italia), scor 6-0, 7-5, și Luana Kappeler (Elveția), scor 7-5, 6-2.

Sportiva antrenată de Petru Mergheș și Mihai Gavra rămâne în Spania, unde, tot la Academia Nadal, se va disputa Tennis Festival U12, un Masters european al junioarelor sub 12 ani, la care participă cele mai bune 32 de jucătoare, împărțite în patru grupe. Câștigătoarele grupelor se califică în sferturile de finală.

Componentă a lotului național de fete U12, Andreea Olariu este vicecampioană europeană cu naționala României U12 și a fost desemnată The Best Player la European Summer Cup U12, care a avut loc la Ajaccio, în Franța, în vara anului 2022.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3605 secunde