Tenis / Irina Begu, învinsă de cehoaica Siniakova, în primul tur la Indian Wells

119
Tenis / Irina Begu, învinsă de cehoaica Siniakova, în primul tur la Indian Wells - 1-1646990836.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea română de tenis Irina Begu (31 ani, 72 WTA) a ratat calificarea în turul al doilea al turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California, SUA), competiţie în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 8.584.055 dolari.

În runda inaugurală, românca a fost învinsă, în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 4-6, de Katerina Siniakova (Cehia; 25 ani, 55 WTA), după o partidă-maraton, care a durat două ore şi 53 de minute.

Petru prezenţa pe tabloul principal, Irina Begu a primit 18.200 de dolari şi 10 puncte WTA.

Vineri, 11 martie, la Indian Wells, vor evolua două românce, Simona Halep şi Sorana Cîrstea, care le vor întâlni pe Ekaterina Alexandrova (Rusia), respectiv Ajla Tomljanovic (Australia).

Foto: eurosport.ro / Getty Images 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.526 secunde