Deși abia au promovat,

Tenismenii de la LPS - Farul vor lupta pentru medalii

871
Tenismenii de la LPS - Farul vor lupta pentru medalii - 3121a62cf021a7eba389f42537cdefd1.jpg
În chiar primul sezon de după promovarea în Superliga masculină de tenis de masă, echipa de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS - Farul Constanța a obținut calificarea în grupa 1-4 a întrecerii.

Constănțenii, antrenați de Stelian Hașoti, au acces în prima grupă valorică în urma etapei a patra a sezonului regulat, care era decisivă pentru desemnarea celor două echipe care urma să intre în 1-4. Meciurile s-au desfășurat la Câmpulung Muscel, iar LPS - Farul avea nevoie de o victorie din trei meciuri pentru a-și asigura calificarea. Obiectivul a fost atins, și chiar mai bine, cu două succese (9-3 cu Pristavu Câmpulung și 9-8 cu Ateneu Reșița), înfrângerea (5-9) venind în partida cu ACTT București I, formația care, alături de LPS - Farul, a mers mai departe. Celelalte două echipe calificate în grupa 1-4 sunt ACTT București II și CSM Cluj. Prima etapă a fost programată în zilele de 30 și 31 ianuarie 2010.
La Câmpulung, pentru LPS - Farul au evoluat Cristi Grigore, Bogdan Simion, Sorin Săbăngeanu, Lucian Munteanu și George Stere. "Cristi Grigore a evoluat fantastic contra Reșiței, cea cu care ne luptam pentru al doilea loc calificant în grupa 1-4. A scos patru meciuri, i-a bătut pe toți. În acest an, ne fixasem ca obiectiv grupa 5-8, având în vedere că suntem nou-promovați în Superligă. Însă, pe tot parcursul sezonului, băieții s-au autodepășit și astfel am intrat în lupta pentru medalii", a declarat, pentru "Cuget Liber", Stelian Hașoti.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 22 Septembrie 2009
Stire din Sport : Irezistibila Eliza
Luni, 21 Septembrie 2009
Stire din Sport : Eliza Samara e campioană europeană
Pagina a fost generata in 0.2227 secunde