Trei constănţence, la startul Campionatelor Mondiale de tenis de masă pentru juniori

187
Trei constănţence, la startul Campionatelor Mondiale de tenis de masă pentru juniori - 26290912544929318974289875365335-1638457014.jpg

Articole de la același autor

Nici nu s-au încheiat bine ecourile Campionatului Mondial de tenis de masă rezervat seniorilor, desfăşurat în Statele Unite ale Americii, la Houston, că tricolorii îşi îndreaptă atenţia şi energiile către o nouă competiţie de anvergură.

România participă cu 12 sportivi la Campionatul Mondial de tenis de masă rezervat juniorilor, turneu găzduit, între 2 şi 8 decembrie, la Vila Nova de Gaia (Portugalia). În cele şapte zile de întreceri, la care vor fi prezenţi cei mai talentaţi tineri jucători de pe întreg mapamondul, vor avea loc meciuri la U19 (simplu, dublu şi echipe) şi U15 (simplu, dublu şi echipe).

Delegaţia României prezentă la Vila Nova de Gaia are următoarea componenţă: Elena Zaharia, Camelia Mitrofan, Bianca Mei-Roşu, toate de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”-CS Farul Constanţa, Ioana Sîngeorzan, Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate, Andrei Tomica, Iulian Chiriţă, Dragoş Bujor, Horia Ursuţ şi Luca Oprea.

Antrenori sunt Viorel Filimon, Anamaria Sebe, ambii din Constanţa, Mădălin Ionaşcu şi Emilian Bulbuc.

La U19 simplu feminin, în 16-imi de finală, constănţeanca Elena Zaharia o va înfrunta, duminică, 5 decembrie, pe japoneza Haruna Ojio, în timp ce Ioana Sîngeorzan o va avea drept adversară pe Yi-Chen Hsu, din Taipei.

În proba feminină de dublu, Elena Zaharia face echipă cu italianca Jamila Laurenti, oponentele din optimi fiind japonezele Miyuu Kihara şi Haruna Ojio. Partida este programată sâmbătă, 4 decembrie, zi în care Ioana Sîngeorzan şi Helga Dari (Ungaria) vor înfrunta cuplul Parleen Kaur (Australia) / Hend Fathy (Egipt).

Elena Zaharia va evolua şi în proba de dublu mixt, alături de Darius Movileanu, şi aşteaptă să vadă ce adversari le vor hărăzi sorţii în meciul de sâmbătă, din optimi. Celălalt cuplu tricolor, alcătuit din Eduard Ionescu şi Ioana Sîngeorzan, va începe competiţia din faza 16-imilor, unde vor evolua în compania perechii Louis Laffineur (Belgia) / Yi-Chen Hsu (Taipei).

XXX

La categoria U15 simplu feminin, constănţeanca Bianca Mei-Roşu va intra în „focuri” direct în optimi, luni, 6 decembrie, numele adversarei urmând a fi cunoscut în finalul acestei săptămâni.

La dublu feminin, sportiva de pe litoral o are drept coechipieră pe Sara Tokic, din Slovenia, iar în optimi, vor da piept cu un cuplu din Statele Unite ale Americii, Faith Hu / Emily Tan, ambele cu origini asiatice.

La dublu mixt, Bianca Mei-Roşu şi Iulian Chiriţă, respectiv Dragoş Bujor şi Veronika Matiunina (Ucraina) vor evolua, sâmbătă, în optimi, adversarii nefiind cunoscuţi încă.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis de Masă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5649 secunde