Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă:

"Trei echipaje au șanse la podium la Mondialele din Coreea de Sud"

114

Articole recomandate

Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat că așteaptă trei medalii de la sportivii români care vor participa la Campionatele Mondiale de la Chungju (Coreea de Sud), în perioada 25 august - 1 septembrie, dar obiectivul este câștigarea unei medalii. 

Lipă a afirmat că echipajele care pot obține medalii sunt cele de dublu rame fără cârmaci fete, opt plus unu feminin și patru rame fără cârmaci băieți: "Da, asta este ordinea celor de la care așteptăm o medalie. S-au pregătit la Snagov, pentru că în altă parte nu avem unde să ne pregătim. O să merg și eu la Campionatele Mondiale, dar eu plec duminică, deoarece eu nu am nevoie de acomodare. Nu avea rost să plec mai devreme. Sportivii care concurează au plecat încă de sâmbătă". 

Fosta mare canotoare a precizat că "sportivii au plecat încrezători, deoarece au făcut timpi buni la antrenamente. Mă abțin să spun mai mult, vom vedea acolo ce se va întâmpla. Eu pot să spun că sunt în grafic din punct de vedere al pregătirilor, sunt în formă. Federația Română de Canotaj are ca obiectiv cucerirea unei medalii la aceste Campionate Mondiale".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9194 secunde