Trei juniori, cooptaţi în lotul echipei de seniori a BC Athletic

229
Trei juniori, cooptaţi în lotul echipei de seniori a BC Athletic - baschet2-1600361364.jpg

Articole de la același autor

Conducerea BC Athletic a realizat, în perioada de pauză competiţională, o serie de transferuri importante, aducând pe litoral jucători străini de valoare, totul cu scopul de a întări lotul în vederea noii stagiuni. Iată însă că oficialii clubului constănţean dovedesc că pun preţ nu doar pe „importul” de americani, ci şi pe propriii juniori, care pot asigura schimbul de mâine.

Astfel, Octavian Dobre se va alătura lotului de seniori BC Athletic. Tânărul baschetbalist, în vârstă de 17 ani, a evoluat, până în prezent, la juniorii U18 ai CSS 1 - Athletic Constanţa, acolo unde este antrenat de antrenorul George Mircioi.

„Octavian Dobre face parte dintr-o serie de juniori care vor fi alături de lotul seniorilor în noul sezon 2020-2021”, a declarat team-managerul BC Athletic, Andrei Talpeş.

Iar Dobre nu este singurul junior constănţean care face pasul către echipa mare. La rândul lor, alţi doi jucători ai echipei de juniori U16 de la BC Athletic au fost incluși în lotul lărgit al seniorilor. Este vorba despre Cezar Unitu și Daniel Guțan, ambii jucători fiind pregătiți de Bogdan Ivanovici și Mario Takacs-Sixt la grupele mai mici, juniori născuți în 2005.

„Le urăm acestor juniori şi întregii echipe de seniori mult succes în activitatea competiţională”, a transmis conducerea BC Athletic. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1409 secunde