Platinium Mamaia Idu, turneu de tenis pentru amatori, organizat pe litoral

321

Articole de la același autor

Tenis Club Idu, împreună cu Tenis Partener, organizează, în acest sfârșit de săptămână, un turneu pentru amatori, Platinium, în care se duelează jucători aflați la cel mai înalt nivel în această competiție.

183 de practicanți ai "sportului alb" au venit pe litoralul românesc pentru a-și disputa supremația și pentru a se bucura de mișcare. Încă din prima zi a turneului, partidele au fost echilibrate, iar jucătorii s-au dovedit a fi extrem de concentrați, reușind lovituri care mai de care mai spectaculoase.



"Este vorba despre turneul Platinium Mamaia Idu, cea mai înaltă categorie de turnee Tenis Partener, Tenis Partener fiind cel mai mare circuit de tenis pentru amatori din România. Suntem în cel de-al 12-lea sezon și am organizat până în prezent peste 500 de turnee. Sunt șase turnee de acest gen în România pe parcursul unui an.

Suntem la cea de-a 11-a ediție aici, la Idu, și avem 183 de participanți din Constanța și din alte orașe ale țării. Nu se ține cont de media de vârstă. Se participă pe nivel de joc, de la 11 ani până la 70 de ani. Nivelele se stabilesc în funcție de abilitățile fiecărui jucător în tenis. Tablourile de concurs sunt mixte, astfel că fetele pot juca împotriva băieților.

Turneul a început vineri și se va disputa până luni. Se dispută cam 60 de meciuri pe zi, împărțite pe șapte terenuri. Participanții sunt atrași atât de evenimentul propriu-zis, dar și de litoralul românesc. Fiecare jucător primește anumite beneficii din partea organizatorilor, apă, energizante, mingii sau alte premii. Se joacă sub formă de sistem eliminatoriu, pentru că timpul este foarte scurt. Se joacă chiar și pe terenul central, acolo unde, în alți ani, aveam foarte mulți spectatori în tribune. Este un privilegiu pentru jucătorii care evoluează pe central. Este un sentiment aparte", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mihai Diniță, coordonatorul Tenis Partener.



Juniori contra veterani!

Organizatorii au precizat că partidele sunt cu atât mai interesante cu cât jucători de 11-12 ani pot întâlni jucători de 70 de ani.

Din păcate, pandemia de coronavirus a făcut ca turneul să se dispute fără spectatori. În anii precedenți, tribunele terenurilor din incinta Tenis Club Idu erau luate cu asalt de către spectatori, iar jucătorii, chiar dacă erau amatori, se simțeau profesioniști.

La această ediție, regulile sunt stricte. Participanții intră în baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol cu câteva minute înainte de startul partidei. Până la intrarea pe teren, aceștia sunt obligați să poarte mască. Concurenții nu au voie să vină la meciuri cu însoțitori, iar după încheierea partidelor, au timp 20 de minute să părăsească baza sportivă.

"Nu este simplu să organizăm un turneu în aceste condiții, dar nu este nici cea mai complicată chestie din lume. Tenisul se poate juca foarte bine prin distanțare fizică. Împreună cu clubul, am luat măsuri, se joacă fără spectatori, jucătorii vin fără însoțitori. Se urmărește strict programul de joc. Tenismenii vin înainte de meci, iar după meci, au la dispoziție 20 de minute să părăsească baza. Este foarte puțină lume în bază, față de câți spectatori erau de obicei. Ne adaptăm la aceste condiții, nu avem ce să facem", a concluzionat Mihai Diniță.





Premii surpriză

Premiile totale ale turneului sunt în valoare de 10.000 de lei, constând în produse sportive, materiale promoționale și vouchere.

Tenis Club Idu organizează an de an astfel de turnee spectaculoase la care concurenții participă cu mare plăcere.

Chiar dacă turneul se desfășoară în condiții speciale, din cauza pandemiei de coronavirus, tenismenii amatori vor uita pentru câteva zile de această problemă mondială și se vor concentra doar pe meciurile pe care le au de disputat. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5036 secunde