Un comando de 20 de luptători atacă în finală

1069
Un comando de 20 de luptători atacă în finală - 7c71a0087e80e39579e12d8b1c04e8c0.jpg
Sportivii constănțeni au avut succes în etapele de zonă ale Campionatului Național Școlar la lupte libere și lupte greco-romane, 20 de luptători calificându-se la fazele finale.
La greco-romane, LPS "Nicolae Rotaru" CSS Constanța a calificat cinci sportivi, în urma zonei de la București. Au obținut verde pentru finală Iulian Grăjdan (categ. 50 kg), Stelian Motoloi (categ. 54 kg), Ionuț Caraș (categ. 69 kg) - locul întâi, Ilias Osgean (categ. 42 kg) - locul doi și Flavius Moise (categ. 58 kg) - locul trei. Luptătorii LPS-ului sunt antrenați de Ioan Giuglea și Valentin Dobrin. "Suntem mulțumiți de evoluția băieților. Ionuț Caraș și Ilias Osgean sunt mai mici ca vârstă decât adversarii lor, dar au luptat foarte bine", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ioan Giuglea.
La finală s-a calificat și un sportiv de la CSS Medgidia, Alexandru Toader (locul întâi la categoria 63 kg), antrenor - Daniel Toader.

Cinci din cinci
LPS a avut procentaj maxim la faza de zonă de la libere, desfășurată la Tecuci, unde au obținut calificarea cinci luptători: categ. 54 kg - Nicolae Sasu (locul 1), Vasile Ilie (locul 3); categ. 69 kg - Sergiu Olteanu (locul 2); categ. 100 kg - Ștefan Marin (locul 1) și Cosmin Caraion (locul 2).
Tot la libere, CSS Mangalia (antrenor, Marian Oancea) va concura cu opt sportivi la faza finală, în urma evoluțiilor de la zonă: la fete: categ. 38 kg: Andreea Ana - locul trei; categ. 43 kg: Nicoleta Popa - locul întâi, Cristina Pintilie - locul trei; categ. 56 kg: Loredana Martac - locul trei; categ. 70 kg: Denisa Macovei - locul întâi; la băieți: categ. 42 kg: George Tabără - locul trei; categ. 50 kg: Liviu Costache - locul trei; categ. 69 kg: Mădălin Pârvulescu - locul trei.
Un alt calificat în finală este Vlad Caraș, sportiv format la LPS și care a concurat acum pentru CSM Reșița. Vlad a evoluat la zona de la Deva, unde s-a impus detașat la categoria 85 kg. Frații Caraș au avut suporteri de lux la zonă, tatăl lor, Ion Caraș, și bunicul, George Caraș (78 ani).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 26 Ianuarie 2011
Stire din Sport : Își încarcă "bateriile" în Parâng
Vineri, 17 Decembrie 2010
Stire din Sport : Frații Caraș se luptă ca leii
Pagina a fost generata in 0.403 secunde