Un junior de la Farul poartă numele fostului interist Nicola Berti

838
La FC Farul joacă un fotbalist celebru: Nicola Berti. Nu, nu este mijlocașul care a făcut istorie la Inter Milano, ci un puști de 15 ani, care are însă legătură
cu celebrul jucător italian.

Emilian Nicola, un constănțean de 37 de ani mort după fotbal, nu a stat nicio clipă pe gânduri, când, în urmă cu 15 ani, a trebuit să aleagă numele primului său fiu. Mare fan al lui Inter, unde era în vogă, la începutul anilor ’90, mijlocașul Nicola Berti, Emilian i-a spus băiatului său, firesc, Berti.
Ca și starul italian, fiul nu și-a dezamăgit tatăl și a devenit un fotbalist bun. Pe 22 octombrie face 15 ani. Joacă la Farul, de șase ani, atacant. De curând, la 14 ani și jumătate, a debutat și la Farul II, în Liga a III-a (în meciul pierdut cu 2-3 pe terenul Stelei II), și, lucrul cel mai important, evoluează la echipa națională.
"Colegii și adversarii nu sunt foarte impresionați de numele fiului meu, întrucât mulți nu prea știu cine a fost Nicola Berti. Erau prea mici când acesta juca la Inter și la Naționala Italiei. Băiatului meu mai mic, de 9 ani, care joacă și el la Farul, la grupa lui Sevastian Iovănescu, i-am spus Marco, tot un nume cu rezonanțe italiene", a declarat, pentru "Cuget Liber", Emilian Nicola.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9196 secunde