Giani Nedelcu tună și fulgeră

Unii jucători ai Farului, suspectați că ar fi blătuit meciul cu FC Snagov!

1710
11

Uriașă deziluzie, vineri seară, la Constanța. FC Farul n-a reușit să câștige jocul cu FC Snagov, meci pe care l-a avut, practic, în mână. "Marinarii" au condus cu 3-0, dar s-a terminat 3-3! La final, conducătorii clubului au lăsat să se înțeleagă că unii dintre jucători nu și-ar fi apărat corect șansele.

"Marinarii" au făcut o primă repriză foarte bună, la capătul căreia conduceau cu scorul de 2-0, în urma reușitelor lui Ivanovici (min. 22) și Neagoe (min. 44). Suspendat, tehnicianul Marian Pană le-a dat indicații elevilor săi din tribune, iar în minutul 56, Liviu Ștefan a punctat pentru 3-0.
Ce s-a întâmplat ulterior este destul de greu de înțeles. Cert este că, în loc să asistăm la o victorie clară și, totodată, logică a fotbaliștilor constănțeni, ținând cont de cum decurseseră ostilitățile până atunci, după fluierul final, am consemnat doar un rezultat de egalitate, 3-3.
Profitând de faptul că adversarii lor s-au relaxat după marcarea celui de-al treilea gol și fiind, practic, invitați să atace, cei de la FC Snagov nu s-au lăsat așteptați. Rând pe rând, Pereira (min. 66 - penalty), Ibekwe (min. 71) și Cristea (88) l-au executat cu sânge rece pe portarul Cernea, isterizându-i pe puținii spectatori prezenți în tribune.
FC Farul: Cernea, Dobre, Posteucă, L. Ștefan, Sascău, Nițescu (min. 79, Husein), Stăncioiu (min. 72, Badea), Neagoe, Ivanovici, Pătulea, Ciobanu (min. 84, Buzea).

Ce făcea Ciobanu la scorul de 3-0?
Extrem de supărat, antrenorul Farului, Marian Pană, a declarat, la finalul jocului, că îi este greu să înțeleagă cum s-a putut ca, după ce au condus cu 3-0, alb-albaștrii să fie egalați.
"Jucătorii s-au retras inexplicabil! Nu înțeleg cum a putut Ciobanu să paseze cu călcâiul la 3-0! În acel moment, am simțit că a intervenit relaxarea în sânul echipei", a spus Pană.
Mai mult decât atât, patronul clubului constănțean, Giani Nedelcu, a declarat că sunt indicii cum că oficialii echipei oaspete ar contacta jucători, dar și că unii dintre fotbaliștii săi nu și-ar fi apărat corect șansele.
"Nu putem să acuzăm pe cineva fără dovezi, dar proști nu suntem! Jucătorii și-au primit primele inclusiv pentru victoria de la Buzău. Nu e normal să dai bani și să te vândă niște nenorociți! Vom lua măsuri, iar câțiva jucători vor pleca", a tunat Nedelcu.



Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
tavy
12 noiembrie 2011
......

Acum imi place de ceea ce a zis Nedelcu ! Afara cu mercenarii,asa nu o sa avem echipa niciodata.

SUPORTER
12 noiembrie 2011
Am fost aseara

Este pacat ce se intampla Atmosfera a fost superba , chiar daca au fost putini spectatori....insa finalul a fost crunt din pacate treb sa recunoastem ca Patulea a ratat niste situatii de gol incredibile....nu e posibil sa ai cel putin 3 faze de gol rarisime si sa le ratezi cu seninatate..... Un alt aspect nu inteleg ce cauta Cernea in poarta mai bine ar merge pe mana unui portar tanar dornic de afirmare... Pana in min 65 Farul a jucat frumos cu faze de poarta, insa spre final parca erau legati la picioare, e clar ceva s-a intamplat acolo.....DOAR FARUL

stie buzea.sascau.ivanovici cine sunt
12 noiembrie 2011
a fost un cosmar

chiar nu pot sa imi dau seama ce a fost la finalul meciului.sa conduci 3-0 si sa fii egalata 3-3 . cum a putut sa rateze Patulea 3 faze clare de gol...si pe Cernea il vad in fiecare zi cu echipament cu Unirea Urziceni asta joaca la FC.Farul sau la Unirea.. Felicitari Ivanovici

Erik
12 noiembrie 2011
Faru - Snagov

Pana in minutul 56 cand Faru a dat al 3-lea gol totul a fost frumos, si ma gandeam ca merita sa stai in tribuna pe frigul de afara sa vezi un meci frumos in care echipa ta adica FARU conducea si juca fotbal adevarat.Din acest moment a inceput dezastru, nu stiu daca a fost blat, si daca a fost sa le fie rusine blatistilor.Dar mai e ceva, mi s-a parut neinspirata schimbarea lui Nitescu cu Husein,(Nitescu facea si partea de aparare pe cand Husein joaca numai ofensiv nu are ce cauta in aparare) parerea mea este ca acolo pe partea dreapta a apararii noastre a fost bulevard de acolo a venit egalarea Posteuca Dobre au fost depasiti permanent, pe Stancioiu care a fost cel mai bun nu am inteles de ce a fost schimbat, era singurul care putea tine mingea,Buzea putea intra in locul lui Dobre sau Posteuca.Astea-s greseli de antrenor.

fcfc
12 noiembrie 2011
niste idioti

sunt niste idioti mercenarii astia , se plece in plm cu totii sa ne lase in pace , primu` sa se duca cernea ala cu aparare cu tot , in afara de ivanovici sunt niste obositi toti

unu
12 noiembrie 2011
va rupem picioarele

cernea cernea cernea cernea cernea cernea cernea si cernea

anonim
12 noiembrie 2011
dc sa mai venim la stadion??????????

lica tot zice sa vina lumea la stadion!dc sa vin la stadion ce sa vad cum sunt egalati?????????????numai vin la stadion.sa ia atitudine dna-ul.

Berlusconi
12 noiembrie 2011
posteuca

nedelcu zice ca unii jucatori au tradat si ca vor pleca la ioarna. sa vedem daca posteuca care a jucat la snagov va fi printre ei.

9. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Suporter Farul
12 noiembrie 2011
paranoia? teoria conspiratiei? nu, fotbal.

:) nu e singura revenire/cadere a unei echipe de la 0-3/3-0. Cazuri sunt multe, unele si celebre. Au patit-o si Milan (3-3 de la 3-0) si Arsenal ( cu Newcastle 4-4 de la 4-0). In fotbal un factor determinant il are moralul. Nu degeaba marii antrenori sunt si buni psihologi sau sunt mari antrenori fiindca sunt buni psihologi, mai corect spus. Nu cred ca a fost vorba de niciun blat, ci doar ca nu am stiut sa pastram rezultatul.

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6585 secunde