Volei / Guillermo Naranjo Hernandez, noul selecţioner al naţionalei feminine a României

99
Volei / Guillermo Naranjo Hernandez, noul selecţioner al naţionalei feminine a României - 1-1645529398.jpg

Articole de la același autor

Naționala feminină de volei a României are un nou selecționer. Acesta este spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez (44 de ani), iar obiectivul acestuia este calificarea echipei tricolore la turneul final al Campionatului European din 2023, informează Federaţia Română de Volei.

Tehnicianul a venit, luni, la București și a semnat un contract valabil pe un an, cu posibilitate de prelungire. Fost antrenor la CSM Târgoviște în campionatul 2017/ 2018, acesta a recunoscut că se întoarce cu bucurie în România.

„Am antrenat aici un an și a fost unul dintre cei mai frumoși ani ai carierei, pentru că am întâlnit oameni deosebiți. Imediat ce am pus piciorul în România, aceleași frumoase impresii, oamenii la fel de drăguți, domnul președinte, oamenii din federație… E un început foarte bun. România are un viitor foarte frumos în volei, are multe jucătoare tinere care, sub îndrumarea corectă și cu sprijinul federației, pot avea un viitor strălucit”, a declarat noul selecţioner Guillermo Naranjo Hernandez.

Tehnicianul iberic a fost cel care a cerut să semneze la început pentru doar un an.

„Domnul Naranjo a avut un lucru un plus față de ceilalți contracandidați, pentru că a spus că în primul an nu îl interesează în special partea materială, ci vrea să demonstreze ceea ce are de făcut, să vedem dacă într-adevăr lucrurile sunt corecte și apoi să facem un contract pe o perioadă mai lungă. Deci, contractul este pe un an, iar obiectivul este calificarea la Campionatul European 2023”, a explicat președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru.

Unul din obiectivele personale ale noului antrenor va fi acela de a încerca să o convingă pe Alexia Căruțașu că naționala României este echipa la care se poate dezvolta așa cum visează. Ea a depus la finalul anului trecut o cerere pentru a evolua pentru Turcia.

„O să fac tot ce ține de mine ca ea să se simtă confortabil și să se convingă că avem un program nou, o nouă viziune, în care vrem ca jucătoarele să simtă că sunt importante, pentru că altfel și federația ar avea de suferit. Vrem ca ea și nu numai ea, ci toate jucătoarele, să înțeleagă că sunt importante, că opinia lor este importantă, sănătatea și viitorul lor sunt importante și că noi suntem aici pentru a ne asigura că evoluția lor crește”, a afirmat Guillermo Naranjo Hernandez.

Prima acțiune a noului selecționer va avea loc la începutul lunii mai, când se va pregăti participarea la meciurile din Golden League, după care, în vară vor avea loc și calificările pentru Campionatele Europene. Până atunci, el își va definitiva și staff-ul, care va fi format din români, cu excepția preparatorului fizic, care e grec.

„Staff-ul este încă în discuții. Cerința noastră a fost ca staff-ul să fie format din antrenori români, pentru că avem nevoie să crească și antrenorul român. Cerință pe care am avut-o și la celălalt antrenor. Singurul străin pe care îl va aduce este preparatorul fizic, care este grec. Sunt o echipă, de regulă sunt lucruri pe care ei deja le-au stabilit, știu ce au de făcut, și atunci noi nu putem interveni”, a explicat președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru.

Foto: Federaţia Română de Volei / frvolei.eu 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5326 secunde