Avertisment Bitdefender: ATENȚIE la camerele pentru supravegherea copiilor!

278
Avertisment Bitdefender: ATENȚIE la camerele pentru supravegherea copiilor! - dddd-1583237560.jpg

Articole recomandate

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit că una dintre cele mai populare camere pentru supravegherea bebelușilor este vulnerabilă la atacuri informatice, iar atacatorii pot accesa conținutul foto și video generat în timpul folosirii dispozitivului, potrivit unui comunicat remis, marți, Agerpres.

Este vorba despre camerele de supraveghere pentru copii iBaby Monitor, care permit atacatorilor să acceseze alertele trimise către părinte sub formă de fotografii și filmulețe. Mai mult, răufăcătorii pot prelua controlul asupra unei camere ca să filmeze live sau chiar să ajungă la datele personale ale proprietarului, precum nume, adresă de email, localizare și poză de profil.

Camera de supraveghere folosește un cod secret și o cheie de acces către un serviciu de cloud prin care trimite alerte foto și video părintelui când înregistrează mișcări sau sunete ale copilului. Fotografia sau filmulețul pleacă de la dispozitiv către respectivul server, de unde ajunge mai apoi pe telefonul părintelui.

Vulnerabilitatea studiată de experții Bitdefender arată cum un atacator poate accesa întreg conținutul înregistrat și stocat în cloud de camerele de supraveghere iBaby monitor, exploatând o serie de carențe grave de securitate.

"Recomandarea pentru utilizatori este să fie cât mai precauți când achiziționează asemenea dispozitive și să se informeze despre politica producătorului și reputația acestuia de a furniza actualizări de securitate, fie de pe site-ul oficial, din recenzii ale altor clienți sau din evaluări independente", spune Alexandru Bălan, Chief Security Researcher la Bitdefender.

Până la momentul publicării acestui raport de cercetare, toate fotografiile și filmulețele încărcate în cloud pot ajunge pe mâna atacatorilor, iar producătorul nu a reparat problema semnalată de specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender, se mai arată în comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.523 secunde