Seat prezintă Ateca, un Tiguan dedicat fanilor mărcii

363
Seat prezintă Ateca, un Tiguan dedicat fanilor mărcii - ateca-1457455151.jpg

Articole recomandate

La salonul auto de la Geneva s-a consemnat o premieră la nivelul mărcii Seat. Producătorul spaniol a prezentat primul SUV din portofoliul său. Ateca pe numele său, cochetul SUV al Seat nu este altceva decât un Tiguan în haine iberice.



Dimensiunile exterioare sunt asemănătoare cu ale vărului german - o lungime de 4,36 metri (aproape cât Dacia Duster - 4,31 metri) și o lățime de 1,84 metri. Volumul portbagajului este mai generos în echiparea cu tracțiune față exclusivă, acesta ajungând la 510 litri, în comparație cu cei 485 de litri în cazul versiunii cu tracțiune integrală. Nici această valoare nu este însă de trecut cu vederea. Nissan Qashqai, încadrat în aceeași clasă, dispune de doar 430 de litri.

Sub capotă, versiunea entry-level dispune de un motor pe benzină de un litru care dezvoltă 115 cai-putere. Tot la capitolul "benzinare", clienții mai pot opta pentru un propulsor de 1,4 litri și 150 de cai-putere cu funcție de dezactivare parțială a cilindrilor.



Fanii motoarelor diesel au la dispoziție un TDI de 1,6 litri care livrează 115 cai-putere și un motor de doi litri oferit în două variante – cu 150 sau 190 de cai-putere. Propulsoarele mai puternice pot fi cuplate, ca opțiune, la o transmisie automată cu șapte trepte, în comparație cu cea oferită standard, manuală cu șase trepte, transmite Digi24.ro.

Intrarea mărcii în segmentul SUV-urilor nu se oprește la modelul Ateca. Oficialii companiei au anunțat un crossover bazat pe viitoarea generație a modelului Ibiza, dar și un vehicul cu șapte locuri, posibil versiunea extinsă a lui Ateca.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2474 secunde