Articole scrise de

Andreea PERHAIȚĂ

Ultima ştire adaugata : Marţi, 19 Aprilie 2022.
14 Februarie 2018
Constănțenii din cartierul Palazu Mare, zonele Boema, Tomis III, Flămânda nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, ...
Stire din Social : Revin ploile la Constanța
14 Februarie 2018
Vremea se strică iar la Constanța și sunt așteptate ploi însemnate cantitativ. Potrivit informării emise de Administrația Națională de Meteorologie, până mâine după-amiază, în jurul orei 15, se vor semnala precipitații î ...
14 Februarie 2018
Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, s-a întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, cu o delegație a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, condusă de președintele acesteia, Marius Deaconu. ...
14 Februarie 2018
Am intrat într-o perioadă aglomerată din punct de vedere al cadourilor, deoarece sărbătorile precum Valentine’s Day, Dragobetele, 1 Martie și 8 Martie sau Paștele sunt tot mai aproape. Așa că toți co ...
14 Februarie 2018
Ani de zile, Portul Constanța a fost rupt de municipiu. Încercările autorităților locale de atunci de a-și întinde influența și spre port nu au făcut decât să îndepărteze zona de oraș. Lucrurile par însă să se fi schimba ...
13 Februarie 2018
Un elev din Constanța a fost eliminat din examenul de Bacalaureat, după ce a intrat în sală cu telefonul mobil la el, care a mai și sunat în timpul testării.  Este vorba despre un elev care a susținut examenul la Gr ...
ANM
Stire din Eveniment : ANM. Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
13 Februarie 2018
Vremea este închisă la această oră, la Constanța. Peste zi, însă este posibil să apară soarele. Vântul suflă slab, iar maxima termică va atinge 4 grade Celsius.Peste noapte, este posibil să plouă slab și rafalele se vor ...
13 Februarie 2018
Echipa Inspectoratului Școlar Județean Constanța a suferit din nou modificări. Inspectorul școlar general Gabriela Bucovală, recent întoarsă pe funcție după ce a câștigat procesul împotriva Ministerului Educației Naționa ...
13 Februarie 2018
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electric ...
13 Februarie 2018
Constănțenii care locuiesc în cartierul Tomis Nord și cei din zona Piața Griviței nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele ele ...
13 Februarie 2018
Chiar dacă ne-a dat ceva emoții în week-end, iarna nu mai are putere la Constanța. Ninsoarea s-a transformat repede în ploaie, datorită temperaturilor ridicate și doar dimineață a fost puțin ghețuș. Meteorologii anunță v ...
13 Februarie 2018
Tinerii din Cumpăna vor avea parte și anul acesta de numeroase activități de Valentine’s Day. Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, în colaborare cu Asociația "Cumpăna Tinerilor", Asociația "Grupul Local ...
13 Februarie 2018
România are una dintre cele mai scăzute natalități din Europa. În Constanța se nasc în medie 500 de copii pe lună și încă noi o ducem bine, există zone unde numărul nașterilor este la jumătate. Și nici nu este de mirare ...
13 Februarie 2018
Trei săptămâni au la dispoziție școlile din județul Constanța pentru a se înscrie în competiția "Școala Zero Waste", ediția 2018. La cele cinci ediții anterioare au participat peste 595 de școli din aproape toate ju ...
13 Februarie 2018
Elevii de clasa a XII-a au intrat de ieri în Bacalaureat. Aceștia susțin, săptămâna aceasta, și săptămâna viitoare, probele orale. În funcție de cum sunt programați să intre în examen, ei trebuie să p ...
Stire din Social : Mai mulți bani pentru cadrele didactice evaluatoare de manuale
12 Februarie 2018
Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) reia apelul public pentru selecția cadrelor didactice în vederea constituirii grupurilor de lucru (pe discipline) care vor evalua proiectele de manuale școlare pentru clas ...
13 Februarie 2018
Dacă circulați cu autobuzul și trebuie să vă cumpărați bilete, trebuie să știți că Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța a redeschis două chioșcuri de bilete și abonamente în zone importante ale municipiului.Est ...
13 Februarie 2018
Școlile din Constanța au fost, în ultima perioadă, scenele unor incidente violente fără precedent în învățământul românesc. În toate cazurile, au avut de suferit copii și s-a pus întrebarea cum s-a ajuns aici. Dincolo de ...
12 Februarie 2018
Începând de astăzi, cei care vor să meargă la vară la Neversea își pot cumpăra bilete la prețuri promoționale.Primele 5.000 de abonamente pentru festivalul Neversea scoase la vânzare săptămâna trecută s-au epuizat în num ...
12 Februarie 2018
Agenția fiscală din str. Badea Cârțan nr. 3 este închisă astăzi pentru operațiunile specifice, exceptând eliberarea în termenul legal a certificatelor de atestare fiscală."Măsura vine ca urmare a întreruperii alimentării ...
Stire din Cultură-Educație : BACALAUREAT 2018. Au început probele orale
12 Februarie 2018
5.293 de candidați, din care 723 din serii anterioare, susțin începând de astăzi probele orale ale bacalaureatului 2018.Astăzi și mâine este programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba rom ...
12 Februarie 2018
Începând de astăzi, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța a redeschis pentru publicul călător două chioșcuri de bilete și abonamente.Este vorba despre chioșcul din stația Complex Brotăcei, de pe strada Cpt. Dobr ...
12 Februarie 2018
Marele premiu la 6 din 49 a fost câștigat duminică seară. Primul câștig de categoria I la Loto 6/49 în valoare de 2 milioane de euro a fost obținut pe un bilet jucat la o agenție din Iași, care a costat doar 14,50 lei.Va ...
ANM
Stire din Social : ANM. Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
12 Februarie 2018
Vremea este închisă și rece, astăzi, la Constanța. Cerul este mai mult înnorat și este posibil ca, peste zi, să mai apară ploaie amestecată cu zăpadă. Vântul va sufla moderat, dinspre vest. Maxima termică va atinge doar ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.9152 secunde