Articole scrise de

Carmen MOCANU

Ultima ştire adaugata : Duminică, 14 Iunie 2026.
11 Octombrie 2019
Guvernul PSD condus de premierul Viorica Dăncilă a fost demis de plenul Parlamentului, care a aprobat, ieri, moțiunea de cenzură depusă de opoziție cu 238 de voturi "pentru" și cinci "împotrivă". Votul a fost secret, cu ...
10 Octombrie 2019
Rompetrol Rafinare, membră a Grupului KMG International, este cotată drept a cincea cea mai importantă companie din Europa de Sud Est, potrivit unui studiu realizat de o agenție de presă din Bulgaria. Compania care ...
10 Octombrie 2019
Vrei să îți petreci timpul liber la Constanța sau în stațiunea Mamaia și ai nevoie de cazare pe litoral? Sau vrei să stai câteva zile la malul mării pentru diverse întâlniri cu partenerii de afaceri chiar și în extrasezo ...
09 Octombrie 2019
Senatorii juriști și cei de la Comisia pentru învățământ au dat, ieri, raport comun de admitere propunerii legislative privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control din înv ...
09 Octombrie 2019
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat, luni, că în ședința de Guvern de vineri se va adopta o hotărâre prin care se vor aloca 1,4 miliarde de lei pentru funcționarea UAT-urilor, precizând că a doua r ...
09 Octombrie 2019
Cu toate că sunt în plină desfășurare pentru pregătirea campaniei electorale prezidențiale, reprezentanții USR Constanța nu ignoră nici alegerile locale de anul viitor. Filiala locală Constanța a Uniunii Salvați Rom ...
08 Octombrie 2019
Premierul Viorica Dăncilă, liderul PSD, a anunțat, ieri, că în cazul în care moțiunea de cenzură nu va trece, se va prezenta în Parlament, săptămâna viitoare, cu remanierea și cu program de guvernare adaptat."Dacă moțiun ...
08 Octombrie 2019
Administrația locală din Mangalia organizează, în perioada 9-13 octombrie, târgul recoltelor de sezon, intitulat "Zilele Toamnei". Locul de expunere și vânzare a produselor agroalimentare este Piața Republicii din Mangal ...
08 Octombrie 2019
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, le propune celorlalți candidați la alegerile prezidențiale să accepte un pact prin care se angajează la o campanie fără atacuri la persoană și jigniri, bazată pe proiecte."Peste o săptăm ...
08 Octombrie 2019
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, consfătuirea cadrelor didactice de limba turcă și religie islamică, în perioada 2-5 octombrie, la Sin ...
07 Octombrie 2019
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, că nu are emoții în ceea ce privește moțiunea de cenzură, care se va dezbate și vota în această săptămână în Parlament, ea arătând că se bazează pe oamenii de bună-credință car ...
07 Octombrie 2019
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, ieri, că va susține un guvern în jurul PNL, dacă moțiunea de cenzură va trece, el afirmând că Uniunea nu este interesată în acest moment să intre la guvernare și nici nu a pus ...
05 Octombrie 2019
Filiala Partidului Puterii Umaniste (PPU) din județul Constanța are un nou președinte în persoana lui Aleus Iulian Petrache, expert în cadrul CERONAV (Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Tr ...
05 Octombrie 2019
Social-democrații din Constanța au organizat, vineri, o conferință de presă la sediul filialei de la malul mării. La întâlnirea cu jurnaliștii au fost prezenți președintele CJC, Horia Țuțuianu, care este și vicepreș ...
04 Octombrie 2019
Horia Țuțuianu este coordonatorul executiv al campaniei prezidențiale în județul Constanta, în timp ce Felix Stroe este șeful de campanie al PSD Constanța.Țutuianu a spus că întreaga echipă va munci pentru ca Viorica Dăn ...
04 Octombrie 2019
Președintele CJC Horia Țuțuianu a spus că primarul Gheorghe Frigioi a anunțat că nu mai dorește să candideze la alegerile din 2020.El a precizat că are probleme personale, legate de sănătate.Mai mult, Frigioi a renunțat ...
04 Octombrie 2019
Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență ...
04 Octombrie 2019
Reprezentanții PSD Constanța îi acuză pe cei din opoziție că tergiversează votul pentru moțiune, pe motiv că ar fi fost deranjați să se prezinte sâmbătă la serviciu, dar și pentru că nu ar avea numărul de voturi necesare ...
04 Octombrie 2019
Deputatul neafiliat Mihai Niță, ex-ALDE, s-a înscris în Pro România.Potrivit Digi24, Mihai Niță demisionase din grupul ALDE din Camera Deputaților alături de alți colegi, lucru care a provocat dispariția grupului, spunân ...
04 Octombrie 2019
Reprezentanții Primăriei Municipiului Constanta îi anunță pe titularii dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor expropriate situate în coridorul de expropriere pentru lucrările de utilitate publi ...
CCR
Stire din Politică-Administrație : Contestațiile înregistrate la referendum, respinse de CCR
04 Octombrie 2019
Curtea Constituțională a României (CCR) a informat Parlamentul că referendumul din 26 mai 2019 este valabil, a fost respectată procedura pentru organizarea și desfășurarea acestuia, iar contestațiile înregistrate sunt re ...
03 Octombrie 2019
Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și va fi votată în Parlament joia viitoare, au decis Birourile permanente reunite. Anunțul a fost făcut de liderul PRO România, Victor Ponta.El a precizat că moțiunea va fi citită în ș ...
03 Octombrie 2019
Președintele Klaus Iohannis susține că refuzul premierului Dăncilă de a se consulta cu el în ceea ce privește problema comisarului european, care vizează reputația țării noastre, reprezintă o încălcare flagrantă a Consti ...
03 Octombrie 2019
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a participat la o întâlnire de lucru cu Directorul Regional pentru Dezvoltare Durabilă în Europa și Asia Centrală, Steven Schonberger, directorul Dezvoltare Urbană și Rez ...
Pagina a fost generata in 0.6756 secunde