Articole scrise de

Carmen MOCANU

Ultima ştire adaugata : Luni, 15 Iunie 2026.
26 Aprilie 2018
Liberalii au anunțat, ieri, un pachet de legi care vizează domeniul fiscal și contribuie la ameliorarea condițiilor de desfășurare a activității economice.Deputatul constănțean Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, ...
25 Aprilie 2018
Prefectul județului Constanța, Ioan Albu, a convocat, astăzi, Colegiul Prefectural. Întâlnirea va avea loc de la ora 11.00, la Prefectura Constanța. Pe ordinea de zi se află mai multe subiecte, unul dintre acestea făcând ...
25 Aprilie 2018
Deputatul PSD Constanța, Ileana Cristina Dumitrache, a trimis o adresă către secretariatul Camerei Deputaților în care solicită organizarea unei campanii gratuite de conștientizare asupra bolii celiace (intoleranță perma ...
24 Aprilie 2018
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a marcat "Ziua Copilului Turc", sărbătorită anual la 23 aprilie, în Republica Turcia, duminică, 22 aprilie, la Constanța și luni, 23 aprilie, la Medgidia. Cu acest prilej, peste ...
24 Aprilie 2018
Președintele Organizației Județene a PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, susține că dezvoltarea oricărei comunități locale îndreptată spre modernizare și inovație nu se poate face decât prin proiecte cu finanțare eur ...
23 Aprilie 2018
Demolarea unei clădiri situate în cartierul Coiciu, care aparține Consiliului Județean Constanța, a creat o adevărată disputăîntre conducătorii instituției. În tot acest timp, oamenii care locuiesc în zonă  ...
23 Aprilie 2018
Campania de conștientizare "Constanța Verde", inițiată de Organizația Municipală a Tineretului Social Democrat Constanța, prinde rădăcini, nu doar în mediul online. Tinerii social democrați, împreună cu reprezentant ...
23 Aprilie 2018
Zilele trecute, s-a adoptat în Camera Deputaților proiectul de lege privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.În domeniul creșterii animalelor concurența cu pro ...
21 Aprilie 2018
Consilierul local liberal Adriana  Câmpeanu a propus, în urma discuțiilor purtate în Comisia pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială din Consiliul Local M ...
19 Aprilie 2018
Consiliul Local al Municipiului Constanța a fost convocat de edilul Decebal Făgădău în ședința ordinară a lunii aprilie. Întâlnirea  va avea loc, miercuri, 25 aprilie, de la ora 12.00, în sala Remus Opreanu a palatu ...
20 Aprilie 2018
Primăria Municipiului Mangalia va depune un proiect cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 10, Obiectiv Specific 10.2 "Creșterea gradului de participare la învățământul profesional și ...
18 Aprilie 2018
Directorul comercial al Oil Terminal, Gabriel Daraban, a preluat conducerea Organizației Municipale a ALDE Constanța. Decizia a fost luată, în urmă cu puțin timp, în cadrul Biroului Județean al ALDE Constanța. Surse din ...
19 Aprilie 2018
România, ca stat membru UE și NATO, se află, de multe ori, în prima linie a provocărilor de pe scena internațională, fiind parte a deciziilor politice și militare ce pun în mișcare lumea, zi de zi. Conflictul din Si ...
CJC
Stire din Politică-Administrație : Ambasadorul Austriei, întâlnire cu liderul CJC Horia Țuțuianu
19 Aprilie 2018
Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a primit, ieri, vizita ambasadorului Austriei în România, Isabel Raucher. "Astăzi, am avut onoarea să primesc vizita oficială a Excelenței Sale, Isab ...
19 Aprilie 2018
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan susține că președinții celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, doresc demiterea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, trecând peste ...
Stire din Politică-Administrație : Ambasadorul Austriei în România, vizită la CJC
18 Aprilie 2018
Președintele Consiliului Județean Constanța Horia Țuțuianu a primit, ieri, vizita ambasadorului Austriei în România Isabel Raucher. "Astăzi, am avut onoarea să primesc vizita oficială a Excelenței Sale, Isabel ...
18 Aprilie 2018
Primăria Municipiului Mangalia a demarat, recent, o amplă campanie de igienizare a străzilor și spațiilor verzi atât din oraș, cât și din stațiunile din sudul litoralului. Pentru a întâmpina primii turiști în condiț ...
18 Aprilie 2018
Senatorul Traian Băsescu, președinte PMP, este de părere că anunțul conducerii PSD privind organizarea unui miting de amploare pentru susținerea familiei reprezintă o demagogie, având în vedere că 90% dintre români sunt ...
18 Aprilie 2018
Sub îndemnul "Haideți să salvăm natura prin gesturi mici! #Împreună facem Constanța Verde", tinerii social-democrați din Organizația Municipală Constanța au lansat, în mediul online, o campanie de conștientizare ce vine ...
18 Aprilie 2018
Președintele Organizației Județene a PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, susține că ministrul Educației, Valentin Popa, pregătește o lovitură drastică universităților de tradiție din România, tăindu-le sute de locuri ...
Stire din Eveniment : FRATELE LUI BOGDAN DESPESCU, FOSTUL ȘEF AL POLIȚIEI, A FOST GĂSIT SPÂNZURAT
16 Aprilie 2018
Dramă în familia fostului șef al Poliției Române. Fratele lui Bogdan Despescu a fost găsit spânzurat în casă.Florin Despescu s-a spânzurat, duminică, el fiind descoperit în casa sa din Nehoiu, județul Buzău, scrie observ ...
16 Aprilie 2018
Ionela Prodan a pierdut lupta cu boală cruntă care îi măcina corpul. Interpreta de muzică populară s-a stins la 70 de ani, în urma unei pancreatite, la spitalul Elias, fiind înconjurată de familie.Anamaria Prodan, fiica ...
17 Aprilie 2018
Primăria municipiului Constanța anunță că în cadrul sesiunii de selecție a ofertelor pentru evenimentele "Ziua Constanței 2018" și "Ziua Copilului 2018" au fost depuse cinci proiecte. Mai exact, două pentru manifestările ...
DNA
Stire din Politică-Administrație : Iohannis refuză revocarea șefei DNA. Reacția ministrului Tudorel Toader
17 Aprilie 2018
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că nu o revocă pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție."Motivele de revocare prezentate de ministrul Justiției nu au fost de na ...
Pagina a fost generata in 0.3947 secunde