Articole scrise de

Carmen MOCANU

Ultima ştire adaugata : Marţi, 16 Iunie 2026.
24 Iulie 2017
Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, i-a convocat pe aleșii județeni la ședința ordinară a lunii iulie. Aceasta va avea loc, vineri, 28 iulie, de la ora 11.00, în sala "Remus Opreanu" din cadrul P ...
23 Iulie 2017
Liberalii susțin că Ordonanța referitoare la taxarea suplimentară a contractelor part-time încalcă prevederile Codului Fiscal, punctând că operatorii economici care sunt afectați ar trebui să acționeze pe calea instanțel ...
23 Iulie 2017
Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului supus dezbaterii publice, elevii care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat vor fi premiați cu câte 3.000 de lei, stimulente urmând să primească și absolvenții de g ...
23 Iulie 2017
Prefectul județului Constanța, Ioan Albu și subprefectul Levent Accoium au participat la Ziua Distinșilor Vizitatori, cu prilejul încheierii Exercițiului Tobruq Legacy 2017. Evenimentul a fost organizat la Baza Mili ...
22 Iulie 2017
Președintele PNL, Ludovic Orban, trage un semnal de alarmă și susține că măsurile fiscale introduse în programul de guvernare pe furiș, de la o zi la alta, riscă să pună în pericol dezvoltarea afacerilor în România, iar ...
22 Iulie 2017
Reprezentanții administrației publice au elaborat Strategia de Dezvoltare Locală a Comunei Lumina pentru perioada 2017-2022. Potrivit primarului Ioan Roman, aceasta urmează să fie supusă spre aprobare în ședința consiliu ...
22 Iulie 2017
Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunțat, vineri, că se lucrează la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului, menționând că este important să existe o dezbatere internă. "Lucrăm deja la un nou proiect ...
22 Iulie 2017
Nepăsarea și dezinteresul autorităților din Constanța care nu dau doi bani pe istoria localității au fost semnalate de multe ori în cadrul unor ample articole de presă. Ultimul subiect abordat de redactorii ziarului "Cug ...
21 Iulie 2017
Legăturile dintre România și Republica Moldova sunt mai mult decât speciale, a declarat premierul Mihai Tudose, care efectuează o vizită de o zi la Chișinău."La Chișinău — Legăturile dintre România și Republica Mol ...
Stire din Politică-Administrație : UN AJUTOR PENTRU ELEVI! 96 de microbuze școlare, DONATE
21 Iulie 2017
Guvernul României a donat, astăzi, 96 de microbuze destinate transportului elevilor autorităților din Republica Moldova, în baza unui Memorandum semnat pe 22 martie privind acordarea de asistență în domeniul educației.Pr ...
USR
Stire din Politică-Administrație : USR: PNDL II continuă să fie folosit ca pușculița politică a PSD
21 Iulie 2017
Uniunea Salvați România susține că în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II (PNDL II) fondurile vor fi alocate "discreționar și clientelar" iar județele care vor primi cei mai mulți bani de la Ministerul De ...
21 Iulie 2017
Fostul premier Victor Ponta a comentat, pe Facebook, desemnarea secretarului de stat de la Educație Petru Andea drept coordonator al activității filialei PSD Timiș până la alegerea noului președinte, după ce Sorin Grinde ...
Stire din Politică-Administrație : Ministrul Lucian Romașcanu, somat să prezinte proiectele depuse pentru Centenarul Marii Uniri
21 Iulie 2017
Deputatul liberal Florin Roman îi solicită ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, să prezinte public proiectele depuse pentru Centenarul Marii Uniri și să transparentizeze acest proces, în caz contrar, să-și dea demisia ...
21 Iulie 2017
Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a primit, ieri, vizita ambasadorului Franței în România."Am avut onoarea să primesc vizita Excelenței Sale, doamna Michele Ramis, ambasadorul Franței în Români ...
21 Iulie 2017
Românii vor avea o nouă minivacanță de Sfânta Maria, conform unui proiect de hotărâre privind stabilirea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă pentru angajați. Decizia a fost luată, ieri, în ședința de Guvern.Ziua liberă ...
21 Iulie 2017
Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat lista obiectivelor care vor fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în perioada 2017-2020. În total, ministrul Sevil Shhaideh a anunțat că v ...
20 Iulie 2017
Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, la începutul ședinței Executivului, că ordonanța referitoare la blocările de angajări în sistemul bugetar are în vedere un inventar ''foarte clar al celor care lucrează la stat' ...
20 Iulie 2017
Rectificarea bugetară va avea multe plusuri și nu vor fi bani tăiați de la investiții, a declarat premierul Mihai Tudose."Nu veți vedea bani tăiați de la investiții, va fi chiar o rectificare care va avea multe plusuri", ...
20 Iulie 2017
Deputatul liberal Florin Roman îi solicită ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, să prezinte public proiectele depuse pentru Centenarul Marii Uniri și să transparentizeze acest proces, în caz contrar, să-și dea demisia ...
20 Iulie 2017
Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a primit, astăzi, vizita ambasadorului Franței în România."Am avut onoarea să primesc vizita Excelenței Sale, doamna Michele Ramis, ambasadorul Franței în Româ ...
20 Iulie 2017
Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, ocazie cu care a subliniat că exemplul de devotament și cutezanță al militarilor este un reper ''pentru noi și gener ...
20 Iulie 2017
Vicepreședintele Comisiei pentru Buget Finanțe și Bănci din Camera Deputaților, Bogdan Huțucă, este de părere că taxa de solidaritate este o introducere mascată a impozitării progresive. "ALDE susține, cel puțin la nivel ...
20 Iulie 2017
O delegație a navei militare "Chevalier Paul", aparținând Forțelor Navale ale Republicii Franceze, a fost primită, ieri, de subprefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, președintele Consiliului Județean Constanța, Ma ...
20 Iulie 2017
Vicepremierul și ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a declarat, ieri, că Guvernul va trimite, probabil, Parlamentului în prima săptămână din septembrie proiectul Codului administrativ. "Proiectul Codului administrat ...
Pagina a fost generata in 0.4044 secunde