Delegație militară, vizită la Prefectura Constanța

258
Delegație militară, vizită la Prefectura Constanța - prefectura-1500484869.jpg

Articole de la același autor

O delegație a navei militare "Chevalier Paul", aparținând Forțelor Navale ale Republicii Franceze, a fost primită, ieri, de subprefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu și viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu.

În cadrul întrevederii, reprezentanții autorităților locale au făcut o scurtă prezentare a județului și a principalelor proiecte și obiective aflate în curs de dezvoltare, în vederea identificării oportunităților de cooperare.

La rândul lor, oaspeții francezi au declarat că se află pentru prima dată în Constanța și au apreciat buna colaborare militară româno-franceză.

Reamintim că, în perioada 19.07-22.07.2017, nava "Chevalier Paul" va desfășura o serie de activități specifice în comun cu Forțele Navale Române. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3276 secunde