Articole scrise de

Carmen MOCANU

Ultima ştire adaugata : Joi, 23 Iulie 2026.
18 Iulie 2025
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vor prezenta astăzi, într-o conferință de presă, pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice locale.Ilie Bolojan: "Sunt trei direcții importante ...
18 Iulie 2025
Aleşii locali din municipiul Constanţa au fost convocaţi vineri în şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi s-au aflat trei proiecte care au fost analizate şi apoi votate de către aceştia.Primele trei proiecte au făcut re ...
17 Iulie 2025
În cea de-a zecea zi a lunii Muharrem din calendarul islamic, musulmanii celebrează sărbătoarea Așura, prilej cu care gospodinele pregătesc tradiționalul Așure. Este un desert preparat din cel puţin nouă feluri de cereal ...
16 Iulie 2025
Marți, 15 iulie, echipa UNPR-RSE a fost prezentă la evenimentul „Constanța, destinația viitorului” organizat de Antena 3 CNN.Președintele UNPR-RSE, Daniel Moraru, a participat la această dezbatere televizată care a adus ...
15 Iulie 2025
O delegație a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de președintele Gelil Eserghep, a participat marți, 15 iulie, la activitatea organizată de Consulatul General al Republicii Turcia la Const ...
15 Iulie 2025
Fostul premier Adrian Năstase susține că PSD pare a fi a cincea roată a căruței guvernării actuale, care pare că are patru roți - PNL, USR, UDMR și Grupul parlamentar al minorităților naționale, în condițiile în care nic ...
15 Iulie 2025
să nu candidez”Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară că viitorul congres al partidului va avea loc 'mai mult ca sigur în această toamnă'.El a menționat că, dincolo de chestiunile legate de ...
15 Iulie 2025
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a transmis că moțiunea de cenzură dezbătută luni în plenul reunit al Parlamentului nu a stârnit niciun fel de emoție reală. „Practic, o moțiune cu un final previzibil: ...
14 Iulie 2025
În ultima perioadă, din ce în ce mai mulţi social-democraţi şi-au arătat nemulţumirea publică faţă de măsurile luate de Guvernul Bolojan, unii dintre aceştia ameninţând chiar cu o posibilă ieşire de la guvernare dacă nu ...
14 Iulie 2025
Stațiunea Mamaia va fi, între 19 și 21 septembrie 2025, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente de automobilism sportiv din Europa de Est. Cu un format inedit, Mamaia Rally Show va avea loc pe un circuit urb ...
12 Iulie 2025
Antrenorul echipei de fotbal Farul Constanța, Ianis Zicu, a prefațat debutul în noul sezon în cadrul unei conferințe de presă organizată sâmbătă. Printre altele, el a spus că speră ca de la prima partidă echipa să obțină ...
12 Iulie 2025
Liberalii din Constanța au mari speranțe că prin noua conducere, care va fi aleasă sâmbătă la nivel central, va fi recâștigată încrederea cetățenilor. Congresul extraordinar al PNL se reunește, la Palatul Parlamentului, ...
11 Iulie 2025
Fostul internațional Costin Curelea, care a ocupat până în acest moment postul de antrenor principal la naționala U20, a preluat funcția de selecționer al României U21, el afirmând, într-o conferință de presă, că obiecti ...
11 Iulie 2025
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 38%, 20% ar vota cu PSD, 15% cu PNL, 12% - USR, 5% - UDMR, 4% cu Partidul Oamenilor Tineri (POT), 4% cu S.O.S. România, iar 2% cu 'altul', arată cel ...
11 Iulie 2025
Liderii grupurilor parlamentare ale USR din Senat și Camera Deputaților, Ștefan Pălărie și Bogdan Rodeanu, susțin că, cel mai probabil, toți parlamentarii coaliției vor avea un consemn de vot, luni, împotriva moțiunii de ...
11 Iulie 2025
Team Romania se pregătește pentru participarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European Skopje 2025, care va avea loc în Macedonia de Nord, unde echipa olimpică va defila la ceremonia de deschidere. Team Romania va ...
11 Iulie 2025
Selecționata României a fost învinsă de Germania cu scorul de 35-31 (14-16), joi, la Moraca Podgorica, într-un meci din Grupa D a Campionatului European de handbal feminin Under-19 din Muntenegru.După debutul victorios c ...
10 Iulie 2025
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit joi vizita unei delegații a Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale ale României în India (UBCCRI), conduse de Shiva Munjal, președintele Uniunii. Întâlnirea face p ...
10 Iulie 2025
Echipa de fotbal a C.S. Victoria Cumpăna a reușit o victorie de răsunet în primul meci din Grupa 1, Regiunea 7 – Sud-Est, a Cupei României, faza regională, învingând în deplasare formația CSL Victoria Gugești, scor 2-2 ( ...
10 Iulie 2025
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că a semnat un contract valabil pentru următorii trei ani cu atacantul Alexandru Ișfan, ultima oară la Universitatea Craiova.„Bun venit, Alexandru ...
Stire din Eveniment : Cutremur în lumea Justiției! Se cere arestarea executorului Vasile Deacu, din Constanța, și a altor 15 suspecți
09 Iulie 2025
Mai mulți notari publici printre care și Joița Botezatu, sunt vizați de o anchetă a procurorilor de la DIICOT, iar executorul judecătoresc Vasile Deacu este vizat și el într-un dosar de constituire a unui grup infracțion ...
09 Iulie 2025
Partidul Oamenilor Tineri va semna și va vota moțiunea de cenzură pe care intenționează să o depună AUR împotriva „Ordonanței Sărăciei”, dar se delimitează de orice demers politic care urmărește mai degrabă câștig electo ...
aur
Stire din Politică-Administrație : AUR a crescut în sondaje! George Simion anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
07 Iulie 2025
Parlamentarii AUR vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, în termenul constituțional de trei zile de la asumarea răspunderii, a anunțat luni liderul deputaților formațiunii, Mihai Enache.„Avem semnăturile p ...
aur
Stire din Politică-Administrație : Sondaj INSCOP: AUR conduce detaşat în preferinţele electoratului pentru alegerile parlamentare. Cine urmează în clasament
07 Iulie 2025
Peste 40% dintre alegători ar vota cu AUR dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 17.3 % cu PNL, 13.7 % cu PSD, iar 13.1% cu USR, conform Barometrului INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie. S ...
Pagina a fost generata in 0.3257 secunde