Articole scrise de

Florica ZDRU

Ultima ştire adaugata : Miercuri, 28 Ianuarie 2015.
21 Mai 2013
Când se referă la faptul că numărul tâlhăriilor, al accidentelor rutiere, al multor fapte reprobabile care se petrec în Constanța este în continuă creștere, cititorii noștri fac întâi trimitere la constatările instituții ...
21 Mai 2013
Foarte mulți cititori au intrat în panică după ce, zile de-a rândul, nu au reușit să transmită prin telefon indexul consumului de curent electric, temându-se că vor plăti penalități. Enel confirmă situația și precizează ...
20 Mai 2013
"Avem probleme cardiace și la orice înțepătură, dăm fuga la Urgențe. Aș vrea să-mi explice medicul, prin această rubrică, în cuvinte mai simple, cum pot eu, om fără studii medicale, să-mi dau seama că am în față un om ca ...
20 Mai 2013
"Degeaba spun că numai instanțele noastre amână dosarele și un proces durează cu anii! Am un frate care a depus o cerere la CEDO, i-a fost acceptată, însă n-a primit soluția și aproape că se face anul. Au așa multe dosar ...
20 Mai 2013
"Am dat interviu pentru un job mai bun, l-am câștigat, dar șeful nu-mi semnează demisia. Promite că o să-mi mărească salariul, dar act adițional nu mi-a făcut încă. Poate șeful să țină cu forța un angajat? Nu pot să plec ...
20 Mai 2013
Poate un simplu locatar să preia inițiativa strângerii banilor pentru lucrări de maximă urgență, apoi să-i depună într-un cont pe numele lui? Strângerea banilor de către un locatar nu ar fi o faptă ilegală în condiț ...
18 Mai 2013
"Și eu am probleme, mă balonez aproape zilnic, mănânc în grabă, pe apucate, nu respect orele de masă. Dar cel mai tare mă deranjează că și copilul meu, de un an și opt luni, are probleme cu gazele, cu balonarea, se plâng ...
18 Mai 2013
Cititorul nostru, Nicolas Spirea, ni s-a mai adresat și cu altă ocazie, supărat că zona peninsulară a fost lăsată de izbeliște, ani de-a rândul, în loc să fie valorificată la maximum din punct de vedere turistic. Supărat ...
18 Mai 2013
"Am un nepoțel care în noiembrie o să împlinească doi ani, iar nora mea va trebui să înceapă munca. Am muncit o viață, am și eu nevoie de pensie, nu pot să renunț fără să mă asigur. Singura soluție este să mă pensionez î ...
18 Mai 2013
De când s-a declanșat criza, semnalele cititorilor privind amnezia unor angajatori de a-și plăti la timp salariații au continuat să curgă. Puțini sunt însă cei care știu că dacă angajatorul… uită să-i plătească, îi ...
Stire din Diverse : Cum dezvățăm copilul de obiceiurile proaste
18 Mai 2013
Suptul degețelului, rosul unghiilor, scobitul în nas, înfășurarea pe deget a unei șuvițe de păr etc. sunt posibile ticuri pe care copilul le capătă în primii ani de viață. Psihologii atrag atenția că micuțul dumneavoastr ...
Stire din Cetățenești : La ce ajută un animal de companie
17 Mai 2013
"De mult îmi doresc un animal în casă, dar nu am făcut gestul ăsta pentru că nu am destul timp să-l îngrijesc așa cum ar trebui. Am o vecină, are un câine, dar îl lasă toată ziua singur și plânge sărăcuțul… Nu mi- ...
17 Mai 2013
"Sunt puțin nelămurită, unii medici recomandă Testul Papanicolau o dată pe an, alții spun că e suficient să-l faci și la doi ani. Dacă ar costa mai ieftin, l-am face și o dată pe lună, dar cum nu este așa, mi-aș dori să ...
17 Mai 2013
"Am copil mic și, din cauza nevoii de bani pentru o problemă de sănătate din familie, aș vrea să mă angajez, dar nu permanent. Am găsit ceva, dar la negru și mi-e frică să nu-mi complic viața. Când te poți angaja legal, ...
17 Mai 2013
Oricând se poate întâmpla o nenorocire din cauza "inconștienților" care fac tot felul de "șmecherii" cu buteliile de aragaz sau nu respectă regulile de transport. Pornind de la acest risc, și cei care cumpără butelii "pe ...
16 Mai 2013
"E posibil ca și pentru tăierea unui pom care stă să-ți spargă geamul să stai la rând mult și bine? Cine răspunde pentru pagube? Sau la noi, răspund tot cei care suferă!" (Ilinca Dan). v v vAtribuțiile privind tăierea po ...
16 Mai 2013
Există mulți oameni marcați că dinții lor nu sunt de un alb strălucitor. În rândul acestora se înscrie și Diana, o tânără de nici 30 de ani, care nu-și permite financiar să-și albească dinții, dar dorește să afle cauzele ...
16 Mai 2013
"Nu-mi găsesc de muncă și m-am gândit să cresc unul sau doi copii, depinde. Aș vrea să știu dacă oricine dorește să facă asta are și dreptul sau sunt și interdicții?" (Sofica Negură). v v vÎn primul rând, cei intere ...
16 Mai 2013
Locatarii care au întârzieri sistematice la plata întreținerii sunt de părere că în locul penalizării lor repetate, asociația ar trebui să-și facă un fond de rezervă pentru a-i sprijini pe cei care au devenit restanțieri ...
15 Mai 2013
"Eu înțeleg că e bine să faci mișcare, mă gândesc bâțâiala asta ajută în probleme de reumatism, necazuri cu coloana. Dar pentru probleme ginecologice și de respirație, să te trimită la gimnastică medicală mi se pare o fo ...
15 Mai 2013
"Am o cunoștință care mi-a promis că o să-mi ia băiatul la firma lui, ca ucenic, să învețe meserie. Am un frate care a învățat meserie ca ucenic, dar pe vremea comuniștilor. Se poate acum să primești calificare ca ucenic ...
15 Mai 2013
Nu numai plafonul limitat pen-tru analize medicale gratuite al laboratoarelor este cauza nemulțumirilor asiguraților care nu reușesc să-și facă analizele atunci când au nevoie, ci și faptul că majoritatea rețetelor ...
15 Mai 2013
Testamentul rămâne un document solemn, delicat chiar și pentru vârstnici, însă este util pentru organizarea problemelor de natură succesorală în limitele și litera legii. Dacă însă, la un moment dat, cel care l-a întoc ...
Stire din Cetățenești : Cosmetica la domiciliu
14 Mai 2013
Îngrijirea gâtului. Se spune despre această parte a corpului că reprezintă barometrul frumuseții feminine dar și al vârstei. S-a dovedit că, în majoritatea cazurilor, gâtul chiar trădează vârsta reală. Totuși, potrivit ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.1124 secunde