Articole scrise de

Mirabela ȘERBĂNESCU

Ultima ştire adaugata : Miercuri, 17 Iunie 2026.
02 Iulie 2019
Cea de-a IV-a ediție a școlii de vară de la parohia "Sf. Mina" din Constanța a debutat în cursul dimineții de ieri, printr-o scurtă rugăciune de binecuvântare. Aici, aproximativ 40 de copilași cu vârsta cuprinsă între șa ...
02 Iulie 2019
Începând de ieri, jandarmii constănțeni vor asigura toate măsurile necesare pentru buna desfășurare a examenului de bacalaureat. Ca urmare, ei vor fi prezenți, săptămâna aceasta, în toate cele șapte centre de examinare d ...
02 Iulie 2019
Hoții de locuințe au fost luați prin surprindere, zilele trecute, când s-au trezit cu polițiștii pe cap. Până să scoată vreun cuvânt sau să schițeze vreun gest, polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parche ...
02 Iulie 2019
Canicula a pus stăpânire pe întreaga țară, motiv pentru care Ministerul Sănătății a transmis tuturor direcțiilor de sănătate publică județene și  serviciilor de urgență prespitalicești să activeze planurile de măsur ...
02 Iulie 2019
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență  (ISU) "Dobrogea" vor efectua, vara aceasta, o serie de activități specifice, în vederea verificării unităților de turism, a restaurantelor, cluburilor etc.Î ...
02 Iulie 2019
Constănțenii trebuie să știe că, în cazul unor restructurări ale activității care pot conduce la modificări substanțiale ale numărului și structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligația să înștiinteze Ag ...
02 Iulie 2019
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DGASPC) implementează proiectul "Închiderea centrului de servicii comunitare Cristina". Contractul de finanțare s-a încheiat, ieri, 1 iulie, cu Min ...
01 Iulie 2019
Jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine publică la Examenul Național de Bacalaureat - sesiunea iulie 2019Începând de astăzi, 01 iulie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța vo ...
Stire din Eveniment : Activități de prevenire desfășurate la unități de turism, din Constanța
01 Iulie 2019
Pe durata sezonului estival, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța efectuează activități specifice în vederea verificării unităților de turism, restaurante, cluburi ...
01 Iulie 2019
Este atât de cald, încât aveți nevoie, neapărat, să vă răcoriți cu o porție sănătoasă de râs, la show-ul de stand-up comedy cu Natanticu și Varză. Acesta este programat pentru vineri, 5 iulie, de la ora 22.00, pe terasa ...
Stire din Cultură-Educație : Jurnalistul Ion Tița-Călin, premiat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
01 Iulie 2019
La sfârșitul săptămânii trecute, la Palatul Parlamentului, în superba sală "Constantin Brâncuși", colegul nostru Ion Tița-Călin a primit din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) distincția "Credinț ...
01 Iulie 2019
Pensia de urmaș poate fi primită doar dacă decedatul era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii. În aceste condiții, au dreptul la pensia de urmaș copiii cu vârsta până la 16 ani, dar și cei mai ...
01 Iulie 2019
Luna iulie debutează cu o premieră pentru constănțeni. Mâine, de la ora 18.00, la hotelul "Ibis", vă veți putea întâlni cu doi titani în domeniul fitoterapiei, nutriției sănătoase și al unui stil de viață corect. Este vo ...
01 Iulie 2019
Darius Frangulea este un băiețel, în vârstă de numai 8 ani, din Năvodari, care are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a învinge diagnosticul nefericit cu care a fost diagnosticat: limfom malign toracal. Elevul ...
Stire din Eveniment : Femeie târâtă de mașină, după ce și-a surprins soțul cu amanta
28 Iunie 2019
O femeie care și-ar fi surprins soțul cu amanta în mașină și s-ar fi prins de mânerul portierei a fost târâtă pe o stradă din Constanța. Femeia a ajuns la spital, dar a depus și plângere la poliție, care a început cercet ...
29 Iunie 2019
Sâmbătă, 29 iunie, biserica ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În calendarul popular, această sărbătoare are, însă, o semnificație aparte, fiind ținută nu o zi, ci trei, pentru ca recolta să nu fie ...
29 Iunie 2019
Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" din Constanța va funcționa începând cu data de 1 iulie după un nou program. Vizitatorii sunt așteptați la sediul bibliotecii luni, de la ora 13.00 până la 20.00, marți, începând cu or ...
29 Iunie 2019
Dacă este sâmbătă, 30 iunie, atunci sunteți invitați între orele 10.00 și 16.00, de Regional Air Services - Aeroportul Internațional Tuzla, la Ziua Porților Deschise. În acest interval, piloții de elicopter ai Regional A ...
29 Iunie 2019
Muzeul de Artă Constanța va găzdui sâmbătă, 29 iunie, de la ora 18.00, primul eveniment din cadrul Festivalului "Nomad Europa". Cu această ocazie, vă veți întâlni chiar cu inițiatoarea acestuia, Tatiana Mironov. În acest ...
29 Iunie 2019
Săptămâna aceasta, sunteți așteptați la Cinema Cityplex Tomis Mall la filme pentru toate gusturile. Pentru iubitorii filmelor de groază, "Jucăria ucigașă" este cea mai bună alegere. Horror-ul clasic "Child’s Play" ...
29 Iunie 2019
În prezent, indemnizația de șomaj se acordă în funcție de stagiul de cotizare. Ca urmare, și cuantumul acesteia este o sumă acordată lunar, diferențiată pentru fiecare individ în parte, în funcție de stagiul de cotizare. ...
29 Iunie 2019
Luna trecută, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 2,92%, mai mică cu 0,08 procente decât cea din luna anterioară. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă susțin că, la finele ...
Stire din Sport : Cum puteți deveni un parior de top?
28 Iunie 2019
Sunteți pasionați de sport? Ce sport vă reprezintă cel mai bine? Vă place fotbalul, tenisul, baschetul sau sunteți, mai degrabă, captivați de meciurile de baseball, volei, box sau rugby? În această situație, nu vă rămâ ...
28 Iunie 2019
Festivalul Internațional de Teatru "Miturile Cetății" se apropie de final. Astăzi, de la ora 11.00, atât constănțenii, cât și turiștii sunt așteptați la sediul Teatrului de Copii și Tineret "Căluțul de Mare", la spectaco ...
Pagina a fost generata in 0.4475 secunde