Articole scrise de

Simona ANGHEL

Ultima ştire adaugata : Joi, 23 Iulie 2026.
13 Octombrie 2024
Luni, 14 octombrie, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța vor veni Anca Turcașiu, Andrei Duban, Andrei Mateiu, Mihai Gruia Sandu, Monica Ciuta, Doina Antohi și Daniel Burcea, protagonișt ...
13 Octombrie 2024
Duminică, 13 octombrie, de la ora 14:00, ansamblul folcloric aromân de copii „Pareia Lilici dit mai" (Flori de mai) va face spectacol pe bulevardul Tomis: cântece, dansuri, poezii, costume tradiționale. Copiii, cu vâr ...
13 Octombrie 2024
Administrația Fondului pentru Mediu derulează o anchetă cu privire la înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice, iar cei care au folosit programe interzise vor pierde finanțarea, a anunțat ministrul de resort, ...
12 Octombrie 2024
După ce spectacolul live al cântăreței Celine Dion, în vârstă de 56 de ani, de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 a fost difuzat la televizor, ea s-a trezit în centrul acuzațiilor de playback și mimare. Cântărea ...
12 Octombrie 2024
Primul laborator de carne hibrid din România a primit autorizație și va fi inaugurat la Timișoara, iar primele produse ar putea apărea pe piață la începutul anului viitor, potrivit Antena 3. Produsele din carne h ...
12 Octombrie 2024
Platforma de social media TikTok a renunțat la sute de angajați din forța sa globală de muncă, inclusiv din Malaezia, îndreptându-și atenția către o utilizare mai mare a AI în moderarea conținutului, relatează agenția ...
Stire din Cultură-Educație : Cinci elevi constănțeni au reprezentat România în Malaezia, la o conferință științifică
12 Octombrie 2024
Cinci elevi talentați din Constanța au participat la prestigioasa Conferință IEEE SMC 2024, care a avut loc în Kuching, Malaezia. Aceștia au prezentat o lucrare de cercetare inovatoare intitulată „Boosting Cognitive F ...
12 Octombrie 2024
În cursul zilei de vineri, aproximativ 20 de bărbați s-au bătut pe șantierul stadionului din Barcelona, iar șase dintre ei, ar fi vorba despre patru albanezi și doi români, au fost răniți. Publicația spaniolă El P ...
12 Octombrie 2024
În fiecare an, pe data de 14 octombrie, Biserica ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Parascheva, cinstită în Moldova, deoarece, de peste 350 de ani, moaștele ei se găsesc la Iași. Primăria municipiului Iași a postat numer ...
12 Octombrie 2024
Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a anunțat că luni, 14 octombrie, strada Rozelor, portiunea cuprinsă între Grădinița Callatis și intersecția cu DN39, va fi închisă pentru lucrări de asfaltare. „Îi rug ...
12 Octombrie 2024
Luni, 14 octombrie, de la ora 19, pe scena Centrului Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin”, trei actori cu trei instrumente îi poartă pe privitorii constănțeni pe toate planetele vizitate de Micul Prinț, în ...
12 Octombrie 2024
La data de 11 octombrie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.P.J. Tulcea, împreună cu cei din cadrul Biroului Protecția Animalelor, Secției 3 Poliției Rurală Baia, Serviciului Crimin ...
12 Octombrie 2024
La data de 11 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Seviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii ...
12 Octombrie 2024
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat. la data de 11 octombrie a.c., activități, în cadrul acțiunii Blocada, pentru creșterea gradului de discip ...
12 Octombrie 2024
Candidaţii care şi-au depus cererile de înscriere la şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne trebuie să îşi completeze dosarul de recrutare până la 24 octombrie 2024, dată până la care se va desfăşura ...
12 Octombrie 2024
Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 21,15, Înaltpresfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia  va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cons ...
12 Octombrie 2024
Octombrie este lună plină la CSM Constanța! Echipele noastre de baschet și handbal sunt angrenate în grupele competițiilor europene, dar și în ligile interne, iar calendarul este mai încărcat ca oricând! Avem emoții și p ...
12 Octombrie 2024
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în această noapte, începând cu ora 22.00, se vor deplasa un transport agabaritic pe următorul traseu: Ovidiu – DN 22 – A4 – DN 39 – Vama V ...
12 Octombrie 2024
Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța melomanii sunt invitați să descopere frumusețea tradițiilor, exprimate prin muzică și dans, într-un s ...
12 Octombrie 2024
Persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Constanța – Poarta Albă au avut șansa să participe la Bursa locurilor de muncă organizată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța ...
12 Octombrie 2024
Primăria Constanța a anunțat astăzi se suspendă evenimentul Constanța Coffee Break.Din cauza condițiilor meteorologice, bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga nu se mai inchide astăzi circulației rutie ...
12 Octombrie 2024
Meteorologii au emis un cod galben de vânt puternic valabil astăzi, până la ora 21:00, pentru Moldova, estul și nord-estul Munteniei, Dobrogea. În Dobrogea vântul va avea intensificări, cu viteză la rafală în gener ...
11 Octombrie 2024
Nu mai constituie o noutate pentru cititorii noștri faptul că anul 2024 reprezintă o importantă bornă aniversară în istoria ziarului „Cuget Liber”, declarat veteran al presei dobrogene, datorită rezistenței sale neîntrer ...
11 Octombrie 2024
Comunitatea locală din Cumpăna se pregătește să celebreze unul dintre cele mai așteptate momente din viața spirituală a Parohiei II – Hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care va avea loc în perioada 11-14 o ...
Pagina a fost generata in 0.2623 secunde