X

Ziarul "Cuget Liber", premiat la Congresul ARIP, pentru opt decenii de consecvență în slujba dobrogenilor

9579

Articole de la același autor

Nu mai constituie o noutate pentru cititorii noștri faptul că anul 2024 reprezintă o importantă bornă aniversară în istoria ziarului „Cuget Liber”, declarat veteran al presei dobrogene, datorită rezistenței sale neîntrerupte pe piața media de la primul său număr, apărut în septembrie 1944.

Vestea fericitei aniversări avea să ajungă până în capitala Moldovei, la Iași, acolo unde a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Congresului Internațional de Istoria Presei, organizat de Asociația Română de Istoria Presei (ARIP).

Cu acest prilej, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan a propus ca ziarul „Cuget Liber”, căruia i-a fost director, să primească, la împlinirea a opt decenii de la apariția primului număr, premiul Sever Cărpinișan. „Am probat, în cadrul unei comunicări, faptul că ziarul «Cuget Liber», spre deosebire de alte ziare care au vechime, nu a avut nicio zi întrerupere. Plecând din decembrie 1989, dar și din 1948, când într-o zi și-a schimbat numele”, a declarat Aurelia Lăpușan.

A urmat o solemnitate, în cadrul căreia președintele ARIP, Cătălin Negoiță, i-a înmânat Aureliei Lăpușan trofeul ce poartă numele primului jurnalist profesionist român.

Instituit în anul 2011, cu ocazia congresului ARIP găzduit la Constanța, premiul național de jurnalism poartă numele primului jurnalist profesionist atestat cu diplomă - Sever Cărpinișan, primul român care a urmat, la Sorbona, cursurile facultății de jurnalism.



La vremea instituirii sale, s-a decis acordarea acestui merit unui ziarist cu o prodigioasă activitate jurnalistică. Primul care a obținut acest premiu a fost Marian Moșneagu, căruia distincția i-a fost înmânată chiar de răposata fiică a jurnalistului Sever Cărpinișan, foarte fericită că imaginea tatălui ei revine în memoria colectivă.

Cu prilejul recentului congres de la Iași, Aurelia Lăpușan s-a retras din funcția de vicepreședinte ARIP, locul fiind luat de lect. univ. dr. Mariana Bafană, coordonatorul Specializării Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța. A obținut titlul de doctor în Filologie cu lucrarea „Strategii de mediatizare a discursului politic în presa regională”, publicată la Editura Universitară. În 2020, a publicat, la Editura Tritonic, volumul „Etică și derapaje în comunicarea publică”. Mariana Bafană predă, de asemenea, la programul de studii masterale Relații Publice și Dezvoltare Interculturală – Facultatea de Litere a UOC. Este autoarea a zeci de articole științifice indexate în baze de date internaționale.



Cea de-a XVIII-a ediție a congresului ARIP va avea loc la Constanța, anul viitor.

Vineri, 11 octombrie, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan a înmânat personal premiul Sever Cărpinișan directorului Trustului de presă „Cuget Liber”, Cherața Gigică.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6197 secunde