Articole scrise de

Sorin HULUBEI

Ultima ştire adaugata : Vineri, 08 Iunie 2018.
08 Mai 2017
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii de proximitate din cadrul Secției 4 Poliție Constanța, au derulat, în urmă cu două zile, activități de prevenire a furturilor din autot ...
06 Mai 2017
Agenții Poliției Locale din municipiul Constanța au intrat, din nou, în colimatorul polițiștilor după ce au avut un limbaj neadecvat, în discuția cu un cetățean care-i lua la rost în legătură cu o acțiune privind comerțu ...
07 Mai 2017
Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, l-au depistat pe M.V., în vârstă de 28 de ani, din Constanța, pe numele căruia Tribunalul din Ausburg a emis un ...
Stire din Social : Festivalul Vinului din România, adus în magazinul Selgros Constanța. Înconjurul lumii în peste 100 de soiuri de vin
06 Mai 2017
Festivalul Ro Wine Romania, evenimentul care dă startul sezonului estival, a ajuns pe litoral și a fost organizat în incinta magazinului Selgros. Din dorința de a facilita legătura dintre producători și operatorii Horeca ...
06 Mai 2017
De ani de zile, Primăria Constanța tot spune că va reabilita Podul de la Butelii. Când, în sfârșit, lucrurile începuseră să se miște, la început de aprilie mai exact, iată că veștile nu sunt tocmai bune: lucrările au fos ...
06 Mai 2017
Vești bune pentru șoferi! Pentru prima dată, Dacia include în oferta modelului Duster o cutie de viteze automată EDC. În același timp, Dacia își extinde gama cu o nouă serie limitată transversală, Explorer, care va fi di ...
Stire din Eveniment : Cercetați după ce au braconat peste 100 kg de pește
06 Mai 2017
Polițiștii de frontieră din cadrul PF Midia au descoperit într-o ambarcațiune în care se aflau cinci cetățeni români, 124 kg pește, ce fusese pescuit pe lacul Sinoe, folosind un năvod în lungime de 150 metri. În urma ver ...
06 Mai 2017
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, au descoperit o autoutilitară marca Fiat Ducato, ce aparținea unui cetățean român, ...
06 Mai 2017
Doi tineri, de 26 și 27 de ani, au fost reținuți după furturi calificate dintr-un autoturism și dintr-o societate comercială din Constanța. Iener Ali și Enghin Sali au furat o sumă de bani, în seara de 4 martie, dintr-o ...
06 Mai 2017
În acest sfârșit se săptămână, peste 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Constanța și ISU Constanța, vor acționa pentru asigurarea climatului ...
06 Mai 2017
Misiune îndeplinită. Polițiștii de frontieră români s-au întors acasă din operațiunea internațională desfășurată sub egida Frontex. Polițiștii de frontieră, membri ai echipajului navei maritime MAI 1102 din dotarea Gărzi ...
Stire din Eveniment : ȘOFERI, V-AȚI BUCURAT DEGEABA! LUCRĂRILE PE PODUL DE LA BUTELII AU FOST SISTATE
05 Mai 2017
Șoferi, v-ați bucurat degeaba. Reabilitările pe Podul de la Butelii, care au început în primele zile ale lui aprilie, au fost doar un vis frumos. Asta pentru că, potrivit unei informații de ultim moment furnizate de admi ...
05 Mai 2017
Medicul stomatolog urmărit cu focuri de armă, care a forțat barajele polițiștilor în două rânduri, a fost internat într-o unitate medicală, după o hotărâre a instanței de judecată. Cirpian Untaru a fost inițial arestat p ...
05 Mai 2017
Universitatea "Andrei Șaguna" și Inspec-toratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" au organizat, la sediul instituției de învățământ, o simulare de cutremur, urmată de un incendiu, pentru a fi testată capacitatea de r ...
05 Mai 2017
În urma a 15 percheziții efectuate în județul Constanța, polițiștii și procurorii DIICOT din Constanța au destructurat o grupare infracțională bănuită de furturi de țigarete nefiscalizate, depozitate în Portul Constanța. ...
05 Mai 2017
Cine-i amendează pe cei care ar trebui să aplice legea? Asta se întreabă un șofer constănțean care a surprins un echipaj al Serviciului Rutier Constanța, în orașul Ovidiu, care a trecut cu vederea o încălcare a liniei du ...
Stire din Eveniment : Minoră căutată de familie și polițiști după ce a dispărut de acasă
05 Mai 2017
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția minorei Ibram Sevghi, în vârstă de 17 ani, din municipiul Medgidia. În ziua de 1 mai, aceasta a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent. Fa ...
Stire din Eveniment : Tânărul care a înjunghiat un bărbat în stațiunea Mamaia, arestat preventiv
05 Mai 2017
Un tânăr de 26 de ani, din Năvodari, a fost identificat și reținut de poliitii constăneni, fiind acuzat că a înjunghiat duminică un bărbat, în staiunea Mamaia, în parcarea clubului Bamboo. Floricel Ilina a fost rețin ...
Stire din Eveniment : Întâlnire între marinarii militari români și locuitorii din Delta Dunării
05 Mai 2017
Două nave militare fluviale ale Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie au plecat, ieri, din portul Brăila spre localitatea Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării, pentru a desfă i(‘iura numeroase activită i ...
Stire din Eveniment : LA 17 ANI, CU POLIȚIA PE URME / TÂNĂRA DIN IMAGINE TREBUIE GĂSITĂ!
04 Mai 2017
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția numitei SEVGHI IBRAM, în vârstă de 17 ani, din municipiul Medgidia, județul Constanța. În ziua de 1 mai, aceasta a plecat voluntar de la domiciliu nu a mai revenit pân ...
04 Mai 2017
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii rețelei de autostrăzi și drumuri naționale din România că a lansat portalul www.erovinieta.ro. Prin intermediul www.erovinieta.ro se po ...
Stire din Eveniment : TÂNĂR ÎNJUNGHIAT ÎN PARCAREA UNUI CLUB DIN MAMAIA / Agresorul, identificat și reținut
04 Mai 2017
Un tânăr de 26 de ani, din Năvodari, identificat de polițiștii constănțeni ca fiind cel care a înjunghiat un alt tânăr duminică, în stațiunea Mamaia, a fost reținut miercuri seara pentru 24 de ore și urmează să fie preze ...
04 Mai 2017
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în două containere sosite în Portul Constanța Sud Agigea, pentru două societăți comerciale administrate de către un cetățe ...
04 Mai 2017
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat, ier ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.1994 secunde